Actorul american Macaulay Culkin, in varsta de 38 de ani, a refacut scenele din filmul "Singur acasa" pentru o reclama Google, relateaza CNN.



În reclama „Singur acasa 2018”, Kevin, ajuns la maturitate, îsi comanda produse online prin Google Assistant. ”Make Google do it” este sloganul reclamei care reia scene din îndragitul film „Singur acasa”, lansat acum 28 de ani.


Macaulay Culkin a fost unul din cei mai cunoscuti copii-actori de la Hollywood. În 1990, regizorul Chris Columbus l-a ales pe Culkin dintre alti 200 de candidati pentru rolul lui “Kevin McCallister” din “Singur acasa”. Filmul a avut încasari de 285 de milioane de dolari numai în SUA si i-a adus statutul de cel mai mare copil-star al vremii. În anii ’90 era considerat “copilul minune de la Hollywood”.


Au urmat însa numeroase probleme legate de consumul de droguri si alcool, inclusiv un proces cu proprii parinti, cu privire la banii câstigati de pe urma filmelor în care a jucat.