Politicienele franceze de stânga i-au cerut sâmbătă președintelui Emmanuel Macron să intervină în privința planurilor SUA de a distruge contraceptive în valoare de aproape 10 milioane de dolari în Europa, o inițiativă pe care au criticat-o drept un „afront” la adresa sănătății publice, transmite AFP, potrivit hotnews.ro.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA a declarat în această săptămână pentru AFP „a fost luată o decizie preliminară de a distruge anumite” produse contraceptive din „contractele USAID din epoca Biden reziliate”.
Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a fost desființată de administrația Trump după revenirea republicanului la Casa Albă.
În baza planului, implanturi și sterilete contraceptive în valoare de circa 9,7 milioane de dolari, depozitate în Belgia, urmează să fie incinerate în Franța.
Macron, îndemnat „să nu fie complice, nici măcar indirect, la politici retrograde”
O scrisoare semnată de liderul Verzilor francezi, Marine Tondelier, și de mai multe femei parlamentare descrie decizia SUA drept „un afront la adresa principiilor fundamentale de solidaritate, sănătate publică și drepturi sexuale și reproductive pe care Franța s-a angajat să le apere”.
În scrisoare, ele l-au îndemnat pe președintele Franței „să nu fie complice, nici măcar indirect, la politici retrograde”, spunând că produsele contraceptive pentru femei, cum ar fi steriletele și implanturile, sunt destinate „țărilor cu venituri mici și medii”.
„Reducerea ajutorului pentru contracepție este rușinoasă, distrugerea produselor care au fost deja fabricate și finanțate este și mai uluitoare”, a declarat Tondelier pentru AFP.
Verzii l-au îndemnat pe Macron să solicite suspendarea planului „ca parte a unei inițiative comune cu Comisia Europeană”.
De asemenea, i-au cerut să sprijine organizațiile umanitare care spun că sunt pregătite să redistribuie produsele contraceptive.
Separat, Mathilde Panot, lider parlamentar al partidului de extremă stânga Franța nesupusă (LFI), i-a îndemnat la rândul său pe președintele Macron și pe premierul Francois Bayrou să ia măsuri.
„Aveți responsabilitatea de a acționa pentru a preveni această distrugere, care va costa vieți omenești”, a declarat ea într-o postare pe X.
„Aceste resurse sunt vitale, în special pentru cele 218 milioane de femei care nu au acces la îngrijire contraceptivă”, a adăugat Mathilde Panot.
„Este de neconceput”
Planul SUA a stârnit indignare din partea organizațiilor neguvernamentale din domeniul sănătății la nivel mondial.
„Este de neconceput să ne gândim la arderea acestor produse de sănătate când cererea pentru ele la nivel global este atât de mare”, a declarat Rachel Milkovich de la biroul american al organizației Medici Fără Frontiere.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că procesul de distrugere va costa 167.000 de dolari și că „nu sunt distruse medicamente pentru HIV sau prezervative”.
Medici Fără Frontiere susține că alte organizații s-au oferit să acopere costurile de transport și distribuție a produselor, dar guvernul SUA a refuzat să aprobe.
Legiuitorii americani au aprobat o reducere de aproximativ 9 miliarde de dolari la ajutoarele destinate în principal țărilor străine.