Mii de manifestanti au coborat sambata in strazile mai multor orase din Europa si in Tunisia in semn de solidaritate cu palestinienii pe fondul violentelor in curs de desfasurare intre militanti palestinieni si Israel, relateaza AFP.
In Franta, manifestatii au avut loc in mai multe orase, inclusiv la Paris, unde ele fusesera interzise de autoritati evocand evenimentele din 2014 cand un mars propalestinian degenerase in violente urbane.
Politistii au aplicat in capitala franceza consemnele de “dispersare sistematica si imediata” a manifestantilor care incercau sa se regrupeze, utilizand tunuri cu apa si gaze lacrimogene.
Potrivit jurnalistilor, confruntari intre manifestanti si fortele de ordine au avut loc in cursul dupa-amiezii in cartierul popular Barbes din nordul Parisului.
“Palestina va trai! Palestina va invinge!” se putea auzi. Pe bulevardul Barbes, un grup de 100 de persoane scandau “Israel asasin!”. Drapele palestiniene erau agitate sau purtate pe umeri, potrivit Agerpres.
“Franta este singura tara democrata care a interzis aceste manifestatii”, au protestat avocatii Asociatiei palestinienilor din Ile-de-France.
La Londra, mii de persoane au manifestat in centrul orasului, cerand guvernului britanic sa intervina pentru a face sa inceteze operatiunea militara israeliana.
In Germania, mii de persoane au raspuns apelului unor colective propalestiniene si au manifestat la Berlin si in alte orase.
In capitala tarii, trei manifestatii au fost autorizate pentru sambata, dintre care doua in cartierul popular Neukolln, in sudul orasului.
Avand cuvantul de ordine “Mars al poporului palestinian pentu libertate si revenire”, mii de persoane s-au adunat in Hermannplatz, piata centrala a cartierului, agitand drapele turcesti si palestiniene, precum si pancarte care invitau la “boicotarea Israelului”.
Manifestantii scandau “Eliberati Gaza!”, “Salvati Sheikh Jarrah’!”, cartier din Ierusalimul de Est, unde familii palestiniene sunt amenintate cu evacuarea de colonisti israelieni.
La Madrid, circa 2.500 de persoane au defilat in liniste. “Tacerea unora este suferinta altora”, “Ierusalimul - capitala eterna a Palestinei!”, se putea citi pe bannere si pancarte agitate de manifestanti.
“Acesta nu este un razboi, este un genocid!”, scandau ei indreptandu-se dinspre gara Atocha spre piata Puerta del Sol.
“Ei sunt pe cale sa ne masacreze. Suntem intr-o situatie in care Naqba (“catastrofa”, in araba) se desfasoara in plin secol XXI”, a declarat pentru AFP Amira Cheikh-Ali, 37 de ani, fiica unor refugiati palestinieni, referindu-se la acest termen utilizat pentru a desemna exodul palestinienilor dupa crearea statului Israel in mai 1948.
La Varsovia, circa 300 de persoane, in principal palestinieni stabiliti in Polonia, au manifestat in fata Ambasadei Israelului. Cu drapele palestiniene in mana, ei agitat pancarte cu inscrisul “Stop holocaustului palestinienilor!” si “Ierusalim - capitala Palestinei!”, scandand sloganuri in favoarea “Palestinei libere”.
In Tunisia, manifestatii au avut loc in mai multe orase. Sute de manifestanti infasurati in drapele palestiniene s-au adunat in centrul Tunisului, defiland apoi pe bulevardul Habib Bourguiba, sub supravegherea politiei.
Printre sloganurile manifestantilor, care au incalcat izolarea in vigoare pana duminica, se putea auzi:“Tunisieni si tunisiene sustineti Palestina!” si “Poporul vrea sa incrimineze normalizarea cu Israelul!”.
Proteste in SUA si Canada
Mii de protestatari din Statele Unite au iesit sambata in strada pentru a manifesta in sprijinul palestinienilor in ciocnirile aflate in curs cu Israelul, in aceeasi zi in care presedintele Joe Biden a discutat telefonic cu ambele parti implicate in violentele care au escaladat in ultima saptamana, transmite duminica AFP.
Aproximativ 2.000 de manifestanti s-au adunat in special in New York, in cartierul Brooklyn, scandand “Palestina libera” si fluturand steaguri palestiniene.
Mitinguri au fost organizate si in alte orase americane, inclusiv la Boston si Washington.
“Palestinienii au dreptul sa traiasca liber si copiii din Gaza nu trebuie ucisi”, a opinat Alison Zambrano, o studenta de 20 de ani care a venit din statul invecinat Connecticut pentru a manifesta la New York.
″Ii spun domnului Biden si guvernului sau sa inceteze sa mai sustina crima. Sustineti victimele, incetati opresiunea”, a adaugat Mashhour Ahmad, un palestinian in varsta de 73 de ani, care locuieste in New York de 50 de ani.
Presedintele Joe Biden i-a comunicat sambata “profunda sa ingrijorare” premierului israelian Benjamin Netanyahu dupa escaladarea violentelor in Israel si Gaza, comunicand, de asemenea, presedintelui palestinian Mahmoud Abbas ca Hamas trebuie sa ”inceteze sa mai lanseze rachete”.
Mai multe mii de persoane au manifestat sambata la Montreal in semn de solidaritate cu populatia palestiniana pentru a cere “eliberarea Palestinei” si pentru a denunta “crimele de razboi” comise de Israelul in Gaza, mai transmite AFP.
“Ierusalimul apartine palestinienilor” se putea citi pe un banner la un miting organizat intr-o piata din centrul orasului, in timp ce protestatarii scandau “Palestina libera” sau “Israel terorist”.
O demonstratie a avut loc putin mai devreme in fata consulatului general al Israelului, situat in partea de vest a metropolei din Quebec.
Protestatarii care purtau pancarte in care acuzau Israelul ca incalca legislatia internationala sau solicitau statului evreu sa “nu mai ucida copii” s-au alaturat ulterior mitingului din centrul Montrealului, la care au participat cateva mii de protestatari.
Cu exceptia unei vitrine sparte, urmata de arestarea persoanei responsabile, manifestatia din fata consulatului s-a desfasurat calm, a spus un purtator de cuvant al politiei.
O caravana de masini cu steaguri palestiniene fluturande si claxonand a traversat orasul Montreal spre pranz, in drum spre vestul orasului unde se afla consulatul israelian.
Tot sambata a avut loc o demonstratie si in capitala federala Ottawa, manifestantii cerand in special o interventie a comunitatii internationale in favoarea palestinienilor.
Un alt protest era programat sambata seara la Toronto, metropola economica a Canadei.
In fiecare an, pe data de 15 mai, palestinienii comemoreaza Nakba (catastrofa), ziua crearii Israelului in 1948, moment care a insemnat un exod pentru sute de mii dintre ei.
Anul acesta, comemorarea acestui eveniment are loc pe fondul unei cresteri a violentei dintre Israel si militantii Hamas si ai altor grupari armate din Gaza.