Orhideele nu sunt adesea considerate urate, insa astfel a descris Gradina Botanica Regala Kew din Londra o noua specie a acestei flori delicate, descoperita in padurile din Madagascar, relateaza joi Reuters.
"Gastrodia agnicellus", una dintre cele 156 de plante si specii fungice identificate de oamenii de stiinta de la Gradina Botanica Regala Kew si de partenerii lor din intreaga lume in 2020, a fost incoronata "cea mai urata orhidee din lume".
"Florile de 11 mm ale acestei orhidee sunt mici, maronii si mai degraba urate", a precizat Kew in lista sa cu primele 10 descoperiri ale anului. Orhideea depinde de fungi pentru nutritie si nu are frunze sau orice alt tesut fotosintetic.
Desi sunt considerate specii amenintate, aceste plante sunt oarecum protejate deoarece se afla intr-un parc national.
Printre celelalte descoperiri identificate in mod oficial anul acesta s-au numarat sase specii noi de ciuperci cortinarius din Marea Britanie si un arbust ciudat descoperit in sudul Namibiei in 2010.
In timp ce in jur de 2.000 de plante sunt considerate anual noi pentru stiinta, noile familii sunt publicate doar o data pe an.
Martin Cheek, lider in domeniul cercetarii la Kew, a salutat ultimele descoperiri. "Unele dintre acestea ar putea oferi venituri vitale comunitatilor, in timp ce altele pot avea potentialul de a fi transformate intr-un viitor aliment sau medicament", a precizat el, avertizand insa ca "realitatea sumbra cu care ne confruntam nu poate fi subevaluata". "Cu doua din cinci plante amenintate cu disparitia, este o cursa contra cronometru pentru a gasi, identifica, numi si conserva plante inainte ca acestea sa dispara", a subliniat el.