Mars inedit pentru sustinerea imigrantilor la Roma. In jur de 2 mii de persoane au iesit cu picioarele goale pe strazi pentru a cere mai multe drepturi pentru refugiati. Ei spun ca imigrantii sunt tratati dur si umiliti, iar asta nu corespunde valorilor europene.
Manifestantii au cerut ca tarile europene sa-si deschida frontierele pentru cei care au fugit de razboi. Printre multimea adunata se aflau multi refugiati, dar si oameni simpli care vor sa-i ajute.
”Noi marsaluim pentru oamenii care sufera din cauza torturii şi a razboiului. Nu va puteti închide granitele.”
Pe de alta parte, la tabara de refugiati din Ungaria, oamenii se plang ca sunt umiliti atunci cand politistii le arunca pachetele cu alimente.
Cei de la Crucea Rosie au mers in tabara pentru a monitoriza situatia.
”Oamenii sunt tinuti în tarcuri, precum animalele. Primesc foarte putina mâncare. Multi dintre ei se îmbolnavesc din cauza temperaturilor, care au început sa scada si a stresului.”
Situatia este critica si la granita Serbiei cu Macedonia, unde doar ieri au ajuns 8 mii de imigranti. Adulti si copii au asteptat ore in sir in picioare ca sa primeasca documentele de care au nevoie pentru a-si continua drumul. Destinatia la care viseaza acesti refugiati este Germania. Cel mai nou bilant prezentat de Organizatia Internationala pentru Migratie arata ca peste 430 de mii de imigranti au ajuns in Europa de la inceputul acestui an. Aproape 3 mii si-au pierdut viata pe mare sau sunt dati disparuti. Pentru luni este stabilita o reuniune a ministrilor de interne din UE care vor discuta despre situatia imigrantilor in Europa.

