Tancurile israeliene au tras într-o mulțime care încerca să obțină ajutoare din camioane în Fâșia Gaza, luni, ucigând cel puțin 51 de persoane, potrivit cadrelor medicale. Este unul dintre cele mai sângeroase incidente de la începutul războiului dintre Hamas și Israel, survenit acum în contextul intensificării violențelor în teritoriul palestinian din cauza disperării locuitorilor care luptă pentru hrană, relatează Reuters, potrivit hotnews.ro.

O înregistrare video distribuită pe rețelele sociale arată mai bine de 10 trupuri sfârtecate, întinse pe o stradă din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza.

Armata israeliană a recunoscut că a deschis focul în zonă și a declarat că investighează incidentul.

Martorii intervievați de Reuters au spus că tancurile israeliene au tras cel puțin două proiectile asupra unei mulțimi de mii de persoane, care se adunaseră pe drumul principal estic ce traversează Khan Younis, în speranța de a primi hrană din camioanele de ajutor care folosesc acea rută.

„Deodată, ne-au lăsat să mergem înainte și i-au făcut pe toți să se adune, apoi au început să cadă proiectile, proiectile de tanc”, a spus Alaa, un martor intervievat de Reuters la Spitalul Nasser, unde victimele rănite zăceau întinse pe podea și pe coridoare din lipsă de spațiu.

„Nimeni nu privește acești oameni cu milă. Oamenii mor, sunt sfâșiați, încercând să obțină mâncare pentru copiii lor. Priviți-i, toți acești oameni sunt sfâșiați pentru a obține făină să-și hrănească copiii”, a mai spus acesta.

Cadrele medicale au declarat că cel puțin 51 de persoane au fost ucise și 200 rănite, dintre care cel puțin 20 sunt în stare critică. Răniții au fost aduși la spital cu mașini civile, ricșe și căruțe trase de măgari.

Armata israeliană spune că analizează incidentul din Fâșia Gaza

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au spus într-un comunicat:

„Mai devreme astăzi a fost identificată o adunare în apropierea unui camion de distribuție a ajutoarelor care s-a blocat în zona Khan Younis, în apropiere de trupele IDF care operau în zonă. IDF este la curent cu relatările privind un număr de persoane rănite în urma focurilor IDF, după apropierea mulțimii”.

„Detaliile incidentului sunt în curs de analiză. IDF regretă orice vătămare a persoanelor neimplicate și acționează pentru a minimiza, pe cât posibil, daunele asupra acestora, menținând totodată siguranța trupelor noastre”, mai afirmă comunicatul.

Cadrele medicale au mai precizat că cel puțin alte 14 persoane au fost ucise în alte incidente separate de foc israelian și atacuri aeriene în teritoriu. Potrivit acestora, bilanțul total al morților de marți este de cel puțin 65 de persoane.

Agenția Reuters comentează că incidentul de luni este cel mai recent dintr-o serie de masacre aproape zilnice ale palestinienilor care caută ajutoare, produse în ultimele trei săptămâni, de când Israelul a ridicat parțial blocada totală impusă teritoriului timp de aproape trei luni.

Convoaiele cu alimente și alte provizii au rămas singura speranță a locuitorilor din Fâșia Gaza, FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Sute de palestinieni uciși în timp ce încercau să ajungă la ajutoare

Israelul direcționează acum o mare parte din ajutorul umanitar permis către Gaza printr-un nou grup susținut de SUA și Israel, Fundația Umanitară pentru Gaza (Gaza Humanitarian Foundation – GHF), care operează câteva centre de distribuție în zone păzite de forțele israeliene.

Națiunile Unite resping acest sistem, pe care îl consideră inadecvat, periculos și o încălcare a principiilor de imparțialitate umanitară. Israelul afirmă că este necesar pentru a împiedica luptătorii Hamas să deturneze ajutoarele – lucru pe care Hamas îl neagă.

Autoritățile din Gaza afirmă că sute de palestinieni au fost uciși încercând să ajungă la punctele GHF, inclusiv 23 de persoane ucise luni de focurile de armă israeliene în Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.

GHF a declarat într-un comunicat de presă, luni seară, că a distribuit peste trei milioane de mese în cele patru centre de distribuție ale sale, fără incidente.

Privirile, ațintite spre războiul dintre Israel și Iran

Războiul din Fâșia Gaza a fost declanșat în octombrie 2023, când militanți palestinieni ai Hamas au atacat Israelul, ucigând 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici, potrivit Israelului.

Ofensiva militară a Israelului asupra Gazei a ucis, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, aproape 55.000 de palestinieni, a strămutat aproape întreaga populație de 2,3 milioane și a provocat o criză alimentară fără precedent.

De săptămâna trecută, locuitorii din Gaza urmăresc cu atenție războiul dintre Israel și Iran, declanșat vineri, când Israelul a lansat lovituri majore. Iranul este de mult timp un susținător important al Hamas.

Locuitorii Fâșiei Gaza au distribuit imagini cu clădiri distruse în Israel de rachetele iraniene, unii exprimând deschis bucuria că israelienii simt, într-o anumită măsură, frica pe care ei o trăiesc de 20 de luni din cauza atacurilor aeriene.

„Noi trăim aceste scene și durerea zi de zi. Suntem foarte fericiți că am apucat ziua în care am văzut dărâmături în Tel Aviv, iar ei încearcă să iasă de sub moloz și din casele care s-au prăbușit peste locuitorii lor”, a declarat pentru Reuters Saad Saad, un bărbat din Gaza.

Un altul, Taysseir Mohaissan, a declarat: „A venit vremea ca Iranul să dea o lecție statului de ocupație israelian”.