Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a transmis, luni, un mesaj cetățenilor ruși, prin intermediul canalului său de Telegram, în care susține că, deși un război între Rusia și Europa este puțin probabil, cel mai bine e ca toată lumea să fie în alertă. „Întotdeauna există riscul unui accident care să ducă la un conflict cu arme de distrugere în masă”, avertizează el, scrie digi24.ro
Mesajul lui Medvedev a fost preluat și de agenția de presă rusă TASS. „Deși un război între Rusia și Europa este puțin probabil, Rusia ar trebui să rămână vigilentă, a scris vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, pe canalul său Telegram.
Medvedev precizează că există totuși riscul ca un astfel de război să aibă loc.
„Scenariile unui război cu Rusia în următorii cinci ani sunt vândute oamenilor la toate chioșcurile de ziare din Europa. Pur și simplu nu se poate”, a scris el, precizând însă că „întotdeauna există probabilitatea producerii unui accident fatal”.
În acest context, Medvedev recomandă cetățenilor ruși să fie „în alertă”.
„Un astfel de conflict poate degenera într-un război cu utilizarea armelor de distrugere în masă”, avertizează el.
Actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, Medvedev e cunoscut pentru declarațiile sale amenințătoare, cu care iese la rampă din când în când.
Recent, acesta l-a amenințat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu bomba nucleară. „Ar trebui să ştie că Rusia poate folosi arme în faţa cărora un adăpost antiaerian nu-l va proteja”, a spus el.
Reacția a fost declanșată de afirmațiile lui Zelenski, care a spus că va ataca oficialii ruși de la Kremlin dacă aceștia continuă războiul împotriva țării sale. „Ei trebuie mai întâi să ştie unde le sunt adăposturile antiaeriene. Dacă nu opresc războiul, vor avea nevoie de ele”, a spus el, într-un interviu pentru The Axios Show.