Familia prezidentiala americana, dar si angajatii Casei Albe, se vor bucura de atmosfera de Craciun o luna intreaga.
Prima-doamna este cea care se ocupa în mod traditional cu decorarea Casei Albe pentru aceasta sarbatoare, iar Melania Trump si-a dezvaluit luni opera într-un clip publicat pe Twitter.
Potrivit unui comunicat oficial, prima-doamna lucreaza la conceptul deocoratiunilor înca din august si a pus totul în practica ajutata de voluntari.
Anul acesta, la resedinta prezidentiala americana au fost împodobiti nu mai putin de 29 de brazi de Craciun, dintre care cel mai mare are 5,5 metri. Sunt 14.000 de ornamente rosii si mai multe case de turta dulce, reprezentând institutiile aflate în inima democratiei americane.


