Ministrul grec al Mediului și Energiei, Stavros Papastavrou, și ministrul adjunct responsabil cu energia, Nikos Tsafos, au participat la Consiliul Miniștrilor Energiei al Uniunii Europene, desfășurat luni, la Luxemburg, potrivit publicației ENERGY PRESS, citată de Rador. Printre punctele de pe ordinea de zi s-au numărat propunerea de Regulament REPowerEU pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia, rolul extinderii electricității pentru o tranziție competitivă și curată, precum și securitatea energetică a Ucrainei și a Moldovei și importanța integrării acestora cu piața energetică a UE, scrie g4media.ro

Papastavrou a susținut propunerea de Regulament pentru eliminarea treptată a gazelor naturale rusești, explicând că „trebuie să încetăm finanțarea războiului”, dar a subliniat în același timp și importanța prețurilor la electricitate, alături de securitatea energetică.

„Susținem o tranziție realistă și gestionată cu atenție, care va asigura accesibilitatea economică și securitatea aprovizionării. Independența energetică trebuie să fie corelată și cu prețuri scăzute pentru gospodării și companii. Dacă, însă, Europa va trata securitatea și independența energetică drept ceva ce nu e în corelație cu prețuri accesibile, atunci riscăm să avem rezultate contrare. Prețurile crescute la energie nu sunt o chestiune politică, ci în primul rând una socială și economică”, a subliniat ministrul grec.

Papastavrou a solicitat apoi comisarului UE pentru energie, Dan Jørgensen, să ia măsuri concrete imediate.

”Europa de Sud-Est este împovărată în mod disproporționat de creșterea prețurilor la electricitate. Avem nevoie de acțiuni, nu doar de coordonare și dialog. Acțiuni de tipul celor deja planificate, cum ar fi creșterea bugetului pentru infrastructură, dar și acțiuni concrete, în special privind adoptarea recomandărilor grupului operativ european special (taskforce) pentru corectarea distorsiunilor de pe piață și ale Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), care vor permite în sfârșit o piață unică a energiei în Europa.”

În plus, UE trebuie să împiedice eludarea interdicției privind importul de gaze rusești prin țări terțe, iar respectarea cu strictețe de către toți este absolut necesară, a spus oficialul elen.

”De aceea, salutăm clauza explicită referitoare la conducta Turk Stream care ne protejează de eludarea Regulamentului. Trebuie să existe o monitorizare atentă, altfel întregul efort se va dovedi a fi un demers inutil”.

Ministrul grec al Mediului și Energiei a vorbit despre rolul Greciei în acest nou cadru.

”În Grecia, împreună cu România, Bulgaria, Moldova și Ucraina, depunem toate eforturile pentru a reconfigura fluxul (de gaze) dinspre Sud spre Nord, prin Coridorul Vertical. Mobilizăm Operatorii sistemelor de transport, dar acesta este un efort colectiv și avem nevoie ca Europa să acționeze unită – în special pentru țările afectate negativ de această inițiativă, pe care o susținem pe deplin.”