Misiunile spațiale rusești programate să ajungă pe Lună și planeta Venus au fost amânate, a declarat președintele Academiei Ruse de Științe (RAS), Ghennadi Krasnikov, citat de Meduza, potrvit hotnews.ro.
Rusia afirmă acum că intenționează să își lanseze sonda orbitală „Luna-26” abia în în 2028. Krasnikov a explicat într-un interviu acordat ziarului Izvestia că sarcina principală a sondei va fi de a selecta locuri de aterizare potrivite pentru misiunile viitoare. Următoarele două misiuni „Luna-27” vor fi trimise la Polul Nord și Polul Sud al satelitului Pământului în 2029 și 2030.
„În încă trei sau patru ani, va avea loc misiunea Luna-28, care va livra pe Pământ mostre de sol lunar. De asemenea, va fi lansată sonda orbitală Luna-29”, a promis președintele RAS. Potrivit acestuia, în 2035 sau 2036 va fi lansat și satelitul „Luna-30”, cu un rover lunar greu pentru cercetări științifice pe termen lung.
În ceea ce privește nava interplanetară automată „Venera-D”, aceasta va fi lansată în 2036, dacă lucrurile decurg conform noului calendar. RAS anunțase anterior că lansarea unei misiuni către Venus pentru studierea suprafeței, atmosferei și structurii interne a planetei era planificată pentru 2031.
Însă directorul științific al Institutului de Cercetări Spațiale al Academiei Ruse de Științe, academicianul Lev Zeleni, a declarat recent că misiunea nu va putea fi lansată mai devreme 2034-2035.
Rusia are planuri ambițioase pentru spațiu
Rusia a eșuat în prima sa misiune lunară din istoria sa modernă în august 2023. Sonda automată Luna-25 s-a prăbușit pe suprafața satelitului Pământului după ce motorul acesteia nu s-a oprit la timp pentru o aterizare reușită, potrivit concluziilor Roscosmos – agenția spațială a Rusiei.
După eșecul misiunii „Luna-25”, Moscova a decis accelerarea lansării stației „Luna-26” și a anunțat în decembrie 2023 că aceasta va fi lansată în 2027 – cu un an mai devreme decât noul obiectiv anunțat acum de Krasnikov.
În pofida acestor regrese, Roscosmos a anunțat în martie anul trecut că plănuiește să instaleze un reactor nuclear pe Lună în parteneriat cu China până în 2033-2035.
Rusia lucrează de asemenea la o stație orbitală proprie, asemănătoare stației Spațiale Internaționale, despre care șeful Roscosmos Yuri Borisov a anunțat în luna decembrie că va fi lansată în 2028.