Moda și sportul s-au întâlnit aseară la Paris. Acolo a avut loc prezentarea Vogue World 2024, care a celebrat Jocurile Olimpice, desfășurate în acest an în Franța.

Un spectacol unic a avut loc aseară în capitala Franței. Adunați la celebrul Place Vendome, numeroși artiști și sportivi au asistat la o defilare de modă care a asociat diverse sporturi cu un deceniu de modă franceză.

De exemplu, moda anului 1950 a fost asociată cu hipismul.

A urmat colecțiile anilor '60, care au fost asociate cu scrima.

Una dintre cele mai colorate prezentări a fost a anului 1970 și a gimnasticii.  

Unul dintre cele mai practicate sporturi, fotbalul, a fost prezentat odată cu defilarea ținutelor din anii `90.

Vogue World a venit la Paris pentru a celebra Jocurile Olimpice din 2024, care vor începe la data de 26 iulie. Peste 150 de modele și 188 de sportivi au luat parte la spectacolul desfășurat în aer liber.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.