Polițiștii din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, vor fi despăgubiți cu sumele care le-au fost oferite drept mită, în cadrul a ceea ce autoritățile descriu ca fiind o nouă inițiativă anticorupție, a anunțat marți, 15 iulie, șeful poliției regionale, potrivit publicației ruse independente The Moscow Times, scrie hotnews.ro.
Alexander Rechitsky, șeful filialei din regiunea Rostov din cadrul Ministerului de Interne, le-a spus reporterilor că polițiștii care refuză mita vor fi acum despăgubiți integral, ca recompensă pentru integritatea lor, primind practic banii oricum.
„Fiecare mită oferită unui angajat este rambursată integral, conform directivei mele”, a declarat Rechitsky, citat de agenția de știri de stat TASS.
El a calificat această politică drept „o recompensă pentru demonstrarea unei poziții ferme împotriva corupției”.
Rechitsky a precizat că poliția a deschis 25 de dosare penale împotriva unor persoane suspectate de dare de mită în ultimele două luni, dar nu a dezvăluit sumele de bani care au fost oferite ofițerilor.
Începând din ianuarie, poliția din regiunea Rostov ar fi împiedicat 260 de tentative de mită, dintre care 135 au fost descoperite de către ofițeri. În total, autoritățile au transmis că au identificat 767 de infracțiuni legate de corupție în prima jumătate a anului 2025.
Rechitsky a mai declarat că prioritățile poliției pentru restul anului includ combaterea înșelătoriilor prin telefon, a fraudei financiare, a tăierii ilegale de lemne și a traficului de alcool și droguri.