Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit miercuri la Riad cu omologul său sirian Ahmed al-Sharaa, după ce a anunţat ridicarea sancţiunilor împotriva Damascului, care a salutat un „punct de cotitură decisiv" pentru Siria, scrie digi24.ro

Întâlnirea, anunţată de Washington ca fiind scurtă şi informală, a început în jurul orei locale 10:15 (07:15 GMT), cu puţin timp înainte de o reuniune a Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), o organizaţie formată din şase ţări din regiune, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Potrivit Casei Albe, Donald Trump „a acceptat să îl salute" pe noul şef al statului sirian, care a venit la putere în decembrie anul trecut în fruntea unei coaliţii de forţe islamiste care l-a înlăturat pe Bashar al-Assad. 

Scurta întâlnire dintre Trump şi al-Sharaa a avut loc în pofida reticenţei Israelului, un aliat important al Statelor Unite, care a lansat lovituri aeriene în Siria cu mult timp înainte de căderea lui Bashar al-Assad. Trump urma să se întâlnească apoi la Riad cu liderii şi reprezentanţii ţărilor Consiliului de Cooperare al Golfului - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Qatar, Kuweit şi Oman -, toate state aflate în plină transformare economică şi a căror influenţă diplomatică se extinde în prezent mult dincolo de regiunea Golfului. 

Liderul de la Casa Albă a anunţat marţi că „va ordona încetarea sancţiunilor împotriva Siriei", care apasă greu asupra economiei ţării, grav afectată de cei 14 ani de război civil. Siria se află sub sancţiuni internaţionale din 1979, însă ele au fost înăsprite după ce guvernul lui Bashar al-Assad a reprimat protestele prodemocraţie din 2011. 

Trump a spus că decizia de ridicare a sancţiunilor "va oferi (Siriei) o şansă la măreţie", făcând aluzie la celebrul său slogan "Make America Great Again" ("Să facem America măreaţă din nou"). Acesta este un "punct de cotitură decisiv", a salutat diplomaţia siriană, după ce Uniunea Europeană, Regatul Unit şi Canada şi-au relaxat propriile sancţiuni împotriva Damascului.

 Ridicarea sancţiunilor înseamnă că "Washingtonul a acceptat garanţiile Arabiei Saudite de a legitima noua administraţie siriană", a declarat Rabha Seif Allam de la Centrul al-Ahram pentru Studii Politice şi Strategice din Cairo. Aceasta va permite Damascului să "primească finanţarea necesară pentru a relansa economia, să impună autoritatea statului central şi să lanseze proiecte de construcţii cu sprijinul clar al ţărilor din Golf", a adăugat ea. Vestea ridicării sancţiunilor a fost întâmpinată cu bucurie în Siria, unde zeci de bărbaţi, femei şi copii s-au adunat marţi seara în Piaţa Umayyad din Damasc.