Moment șocant în Brazilia. O jurnalistă a fost jefuită în timpul unei transmisiuni în direct de un hoț aflat pe bicicletă, scrie The Sun, transmite știrileprotv.ro.
Jurnalista Beatriz Casadei se afla în timpul unei transmisiuni în direct la emisiunea matinală braziliană Balanço Geral. Într-o mișcare fulgerătoare, hoțul pe bicicletă i-a smuls telefonul din mâini și a dispărut în viteză, lăsând-o pe Beatriz complet șocată. Din fericire, nu a fost rănită în urma incidentului și a mers mediat la poliție pentru a depune plângere.
Momentul a devenit viral pe rețelele sociale și survine la doar câteva săptămâni după un caz asemănător, petrecut tot în Brazilia. Luna trecută, jurnalista Clara Nery a fost victima unei tentative de jaf, chiar înainte să intre în direct.
Într-o filmare surprinsă în acel moment, un bărbat pe motocicletă încearcă să-i smulgă telefonul din mână, însă ea reușește să îl țină strâns, deși vizibil speriată și revoltată, îl înjură pe agresor.
„Aveam spatele întors când un bărbat a trecut cu motocicleta pe trotuar și a încercat să-mi ia telefonul”, a declarat Clara Nery după incident.