Rafinăriile de petrol din Rusia vor amâna lucrările de întreţinere planificate anterior, pentru a putea satura piaţa, a declarat miercuri ministrul Energiei, Serghei Ţiviliov, transmite Reuters, scrie digi24.ro
Rusia se confruntă cu penurie în aprovizionarea cu combustibil, după o serie de atacuri ucrainene asupra rafinăriilor sale. În septembrie, autorităţile de la Moscova au impus o interdicţie parţială asupra exporturilor de motorină şi au prelungit, până la sfârşitul anului, interdicţia de export la benzină, care se aplică tuturor exportatorilor. Autorităţile monitorizează îndeaproape situaţia de pe piaţa internă a combustibililor, a declarat Serghei Ţiviliov.
"Capacitatea rezervelor de combustibil acumulate anterior la rafinării şi depozite de petrol a fost accesată", a adăugat oficialul rus.
"Următoarele măsuri suplimentare sunt implementate în prezent: ajustarea regulilor de desfăşurare a tranzacţiilor la bursă pentru a preveni creşterea speculativă a preţurilor la combustibili pe segmentul angro; coordonarea logisticii şi accelerarea livrărilor de combustibil către toate regiunile, precum şi pentru nevoile producătorilor agricoli", a precizat Serghei Ţiviliov. Anterior, vicepremierul Alexander Novak a declarat că Rusia are opţiunea de a importa benzină.
"Această posibilitate există. Legislaţia noastră permite importurile, iar Guvernul rus a redus taxa de import de 5% impusă anterior, care era, în principiu, prohibitivă", le-a spus Novak jurnaliştilor.
"Acum, Guvernul a redus această taxă la zero, astfel încât operatorii economici pot furniza benzină şi produse petroliere", a precizat Novak. Aceste declaraţii scot la lumină provocările cu care se confruntă Guvernul de la Moscova, după ce Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ruseşti, într-o mişcare de a reduce fluxul de petrodolari în vistieria Kremlinului, precum şi aprovizionarea cu combustibil a frontului. Rafinăriile ruseşti au fost o ţintă majoră pentru atacurile recente ale Ucrainei, ducând la o scădere a ratelor de procesare a ţiţeiului cu cel puţin 7% în ultimele două luni. Această situaţie a agravat, la rândul său, criza de combustibili de pe piaţa rusă.