Kremlinul a explicat vineri propunerea preşedintelui rus Vladimir Putin de a institui temporar o administraţie externă sub tutela ONU prin faptul că liderul ucrainean Volodimir Zelenski ar fi pierdut controlul asupra forţelor sale armate, relatează EFE şi The Kyiv Independent, preluate de Agerpres, scrie digi24.ro

Într-o primă reacţie, consilierul prezidenţial ucrainean, Dmitro Litvin, a sugerat că, dacă Putin se străduieşte să înţeleagă cu cine să se angajeze în negocieri de pace, ar putea avea nevoie de „nişte pastile care să îi repornească activitatea cerebrală”, conform The Kyiv Independent. „Ordinele nu sunt executate, cel puţin în ceea ce priveşte încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse. Tentativele de a le ataca au loc zilnic”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic de presă. 

Peskov a adăugat că, dacă Ucraina a aderat la armistiţiul energetic şi conducerea sa a emis ordine corespunzătoare, „este clar că acestea nu sunt respectate”. „Constatăm o lipsă totală de control asupra forţelor armate ucrainene”, a insistat purtătorul de cuvânt citat. Potrivit acestuia, „absolut toate categoriile forţelor armate nu se supun ordinelor” autorităţilor ţării. Peskov a făcut aceste remarci după ce preşedintele Vladimir Putin a sugerat anterior că ar trebui înfiinţată o administraţie externă de tranziţie în Ucraina pentru a organiza noi alegeri prezidenţiale. 

Reprezentantul Kremlinului a precizat că liderul rus nu a discutat această idee nici cu omologul său american, Donald Trump, şi că aceasta nu a fost examinată nici în cadrul discuţiilor ruso-americane la nivel de experţi. Peskov a insistat asupra faptului că, aşa cum Putin însuşi a spus în cursul nopţii de joi spre vineri, este doar una dintre posibilităţile de accelerare a soluţionării conflictului. „Am putea, desigur, să discutăm cu Statele Unite, chiar şi cu ţări europene şi, desigur, cu partenerii şi prietenii noştri, sub egida ONU, despre posibilitatea instituirii unei administraţii de tranziţie în Ucraina”, a afirmat Vladimir Putin în cursul unei reuniuni cu marinarii ruşi, joi seara târziu, la Murmansk (nord-vest). 

Aceasta ar permite „organizarea unor alegeri prezidenţiale” înainte de „începerea negocierilor cu respectivele autorităţi cu privire la un acord de pace”, a continuat şeful statului rus, menţionând această idee pentru prima dată. Din februarie 2022, Vladimir Putin şi-a justificat atacul asupra Ucrainei în special ca mijloc de a încerca să răstoarne guvernul actual, pe care îl consideră că s-ar afla sub controlul Occidentului, în pofida alegerii legale a lui Volodimir Zelenski în 2019. 

Ministerul rus al Apărării a acuzat timp de trei zile consecutiv Ucraina de încălcarea armistiţiului energetic anunţat în urma negocierilor cu SUA la Riad în această săptămână. „Dacă Putin nu înţelege cu cine trebuie să comunice pentru a face progrese serioase spre încheierea acestui război, poate că ar trebui să ia nişte pastile care să-i repornească activitatea cerebrală, în ideea că astfel de pastile ar avea vreo influenţă asupra lui”, a afirmat consilierul lui Zelenski, înainte de explicaţiile lui Peskov. Dmitri Litvin a indicat că numai în ultimele 24 de ore Rusia a efectuat cel puţin două lovituri confirmate asupra infrastructurii energetice ucrainene şi că a bombardat continuu obiective civile în Ucraina, fără nicio pauză, nici măcar în timpul discuţiilor „de pace” cu SUA din Arabia Saudită. Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a respins propunerea, subliniind că guvernarea Ucrainei este decisă de Constituţia sa şi de poporul său, potrivit Reuters. Uniunea Europeană a subliniat vineri că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost „ales în mod legitim” şi „democratic”, informează EFE.

 „Zelenski a fost ales în mod legitim, în mod democratic, şi atât timp cât poporul ucrainean nu solicită alegeri, nimeni altcineva nu ar trebui să le propună”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, în timpul conferinţei de presă zilnice. Purtătoarea de cuvânt a CE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Anitta Hipper, a adăugat că „Putin este un criminal şi este căutat pentru crime de război, iar noi nu vom acorda atenţie şi nu vom comenta ceea ce el transmite ca propagandă”. „Haideţi să ne uităm mai atent la fapte. Iar realitatea este că avem un agresor. Avem Ucraina, care arată doar bunăvoinţă faţă de pace”, a adăugat ea. 

Oficiali ruşi au contestat în mod repetat legitimitatea preşedintelui Volodimir Zelenski şi suveranitatea Ucrainei. Dar Rusia însăşi este clasificată drept un regim autoritar consolidat cu alegeri manipulate, conform Freedom House. Legea marţială, în vigoare în Ucraina de la începutul conflictului, interzice organizarea de alegeri, în timp ce ţara este supusă zilnic bombardamentelor ruseşti, iar milioane de cetăţeni sunt pe front, strămutaţi sau în exil. 

Conform Kievului, Moscova s-a arătat puţin dispusă să negocieze un acord de pace, formulând cereri maximaliste în cadrul discuţiilor privind încetarea focului cu Ucraina şi SUA. În pofida faptului că a pretins că a respectat o încetare informală a focului asupra infrastructurii energetice începând cu 18 martie, Rusia a lovit obiective energetice în Herson pe 27 martie. Zelenski a declarat că Ucraina a respectat acordul din 25 martie privind încetarea atacurilor asupra unor astfel de instalaţii. Statele Unite au mediat negocieri între Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt războiului. Ucraina a acceptat deja o încetare a focului de 30 de zile propusă de SUA, anunţând pe 11 martie că este pregătită să pună în aplicare această măsură dacă Rusia va face acelaşi lucru. Până în prezent, Rusia a refuzat această propunere, aminteşte The Kyiv Independent.