Lovitură dură pentru România! Statele Unite au scos țara noastră din programul Visa Waiver! Decizia anunțată vineri seară este o măsură fără precedent luată la doar câteva luni după includerea României în program, scrie stirileprotv.ro.

Oficial autoritățile americane invocă nevoia de securizare a frontierelor sale. Poate fi și un semnal politic spun specialiștii.

Într-un anunț oficial, Departamentul american de Securitate Internă a transmis că România a fost exclusă din programul Visa Waiver.

Asta înseamnă că românii vor avea nevoie în continuare de viză pentru a călători în Statele Unite ale Americii.

„Decizia a fost luată pentru a proteja integritatea programului Visa Waiver și pentru a asigura securitatea granițelor și a imigrației”, spun oficialii americani.

Excluderea României din programul Visa Waiver vine la aproape patru luni de când România a fost desemnată să acceadă la acest program. Autoritățile americane, din fosta administrație Joe Biden, spuneau atunci că țara română a îndeplinit cerințele stricte de securitate, iar călătoriile fără viză urmau să devină realitate în jurul datei de 31 martie.

Însă, odată instalată noua administrație Donald Trump la Casa Albă, lucrurile s-au schimbat. Pe 25 aprilie, autoritățile americane au decis suspendarea României din programul care ar fi scos vizele, iar pe 2 mai a venit decizia finală de excludere.

Cristian Pârvulescu, politolog: „Cred că este vorba doar de o decizie tehnică, luată într-un context electoral nefericit în România. Este o altă viziune asupra protecției frontierelor, este unul din puținele subiecte în care Donald Trump încă mai are sprijinul majorității americanilor. Faptul că se întâmplă cu o zi și jumătate, două zile înainte de primul tur de scrutin nu poate să nu fie speculată. Unii candidați s-ar putea simți în mod evident sprijiniți”.

Oficialii Ministerului român de Externe au transmis că regretă decizia și susțin că țara noastră a îndeplinit toate criteriile prevăzute de legea americană, iar Guvernul român arată că va continua dialogul diplomatic cu Statele Unite ale Americii la cel mai înalt nivel pentru că drepturile românilor să fie respectate.

„Dorim să continuăm colaborarea astfel încât reanalizarea candidaturii țării noastre să aibă loc în cel mai scurt timp posibil", mai spun oficialii Executivului.

Potrivit autorităților de peste Ocean, România ar putea fi reconsiderată în viitor pentru Programul Visa Waiver, dacă va îndeplini criteriile de eligibilitate.