A venit prima confirmare oficială a folosirii muniției reale, de război, în protestele care au dus la demisia prim-ministrului K.P. Sharma Oli și au lăsat în urmă 74 de morți, scrie știrileprotv.ro
Cel puțin 33 dintre demonstranții uciși în timpul protestelor anticorupție din Nepal de la începutul lui septembrie au fost loviți de „gloanțe reale" trase din „arme de foc de mare viteză", transmite vineri Reuters, citat de Agerpres, citând institutul medical care a efectuat autopsiile.
Un membru al departamentului de medicină legală al Institutului de Medicină al Universității Tribhuvan a prezentat agenției Reuters aceste constatări sub condiția anonimatului, iar ulterior un purtător de cuvânt al institutului a verificat relatarea, reieșind astfel prima confirmare oficială a faptului că s-a folosit muniție reală în timpul tulburărilor, în care 74 de persoane au fost ucise și peste 2.000 rănite.
Protestele Generației Z împotriva corupției, de la marș la violențe
Imagini neverificate cu muniție care nu este din cauciuc și protestatari cu răni la cap și piept au circulat pe rețelele de socializare în urma demonstrațiilor lansate de tineri din Generația Z, indignați de corupție și etalarea luxului pe rețelele de socializare de către cei cu conexiuni politice. Protestele au dus în cele din urmă la demisia prim-ministrului K.P. Sharma Oli și a guvernului său.
Protestele din septembrie au început ca un marș pașnic, dar au scăpat în scurt timp de sub control. Unii dintre manifestanți au incendiat birouri guvernamentale, hoteluri și case ale politicienilor, în timp ce poliția din capitală a comunicat că a tras cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc asupra protestatarilor care încercau să ia cu asalt parlamentul.
Apelul ONU pentru anchetă transparentă
Oficiul Națiunilor Unite pentru drepturile omului a solicitat o „anchetă promptă și transparentă" privind „acuzațiile de utilizare inutilă sau disproporționată a forței de către forțele de securitate în timpul protestelor organizate de grupuri de tineri".
Un lider al protestelor a cerut anterior arestarea lui Oli și a ministrului său de interne, Ramesh Lekhak, pentru că ar fi dat ordine de a se folosi muniție reală împotriva demonstranților, dar nu a furnizat dovezi.
Într-o postare pe Facebook din 20 septembrie, Oli a asigurat că guvernul său nu a ordonat forțelor de securitate să tragă asupra protestatarilor.
Muktiram Rijal, purtător de cuvânt al Biroului districtual din Kathmandu - care susține administrativ forțele de ordine, dar nu are control asupra poliției - a declarat joi pentru Reuters că nu are cunoștință despre utilizarea muniției reale. Anterior, acesta a declarat Reuters că poliției i s-a permis să folosească gloanțe de cauciuc, tunuri cu apă și bastoane pentru dispersarea mulțimii.
Un purtător de cuvânt al poliției naționale a menționat că nu poate comenta până la încheierea unei anchete efectuate de o comisie convocată de noul guvern interimar numit.
Teorii despre persoane infiltrate
În postarea sa din 20 septembrie, Oli sugerase că persoane infiltrate au fost implicate în proteste și a cerut o anchetă „cu privire la incidentele în care s-au tras focuri de armă din arme automate care nu se află în posesia poliției".
În mod normal, cetățenii nepalezi trebuie să demonstreze faptul că viața lor este în pericol pentru a obține un permis de port-armă, așa că este dificil să obții legal o armă de foc, a explicat pentru Reuters Subash Acharya, fost consultant legal al poliției.
Armele, neobișnuite pentru Nepal
Violența armată în țara din Asia de Sud este "extrem de rară", a declarat chirurgul ortoped Alok Singh de la Spitalul de poliție din Nepal. „În cei opt ani de practică, nu am asistat niciodată la niciun caz de rănire prin gloanțe în rândul civililor", a spus acesta.