Nicușor Dan a câștigat scrutinul din Rusia din al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2025. Candidatul independent s-a impus și în China, dar și în alte state din Asia, scrie g4media.ro. 

58,65% dintre alegătorii români care au votat în Rusia l-au ales pe Nicușor Dan, iar 41,35% l-au ales pe George Simion. În număr de voturi, scorul a fost de 78-55 în favoarea lui Nicușor Dan.

În Rusia au fost două secții de votare, în Moscova și Sankt Petersburg. Toate voturile din acest stat au fost numărate deja, așa că vorbim de rezultate finale.

Nicușor Dan a câștigat și în Kazahstan, Iran, India, Thailanda, Japonia, Indonezia, Uzbekistan, China și Iran.

În China, Nicușor Dan a înregistrat 84,23% din voturi, iar George Simion – 15.77% (732 – 137 voturi exacte).