Cei doi candidați din finala prezidențială au avut un schimb de replici când au fost întrebați despre viziunea pe care o au asupra sistemului de justiție, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, scrie hotnews.ro.
Primul care a răspuns la întrebarea despre justiție a fost Nicușor Dan.
„În primul rând, din nou și din nou, când oamenii evaluează candidați, îi îndemn să se uite la ce au făcut ei în viața profesională – și eu sunt cineva care de 20 de ani mă lupt pentru justiție în statul român, în sute de procese împotriva deciziilor ilegale ale autorităților. E adevărat că scandal am făcut mai puțin. Ce este de făcut în justiția din România? În primul rând, presiune pe parchete pentru ca activitatea lor să se preocupe de marile, marile zone de corupție, care sunt marea evaziune fiscală, zona imobiliară, zona de păduri, zona de trafic de droguri. Astea sunt marile dosare care au fost tot timpul ocolite în ultimii ani”, a spus Nicușor Dan, care consideră că „avem o problemă” și cu Inspecția Judiciară.
George Simion a spus că „blocarea unor proiecte economice ale antreprenorilor români în instanță nu înseamnă contribuții pentru justiție, nu înseamnă fapte, ci înseamnă sărăcie pentru cetățenii de rând, care nu se pot bucura de rezultatul acelor proiecte”.
„Aș vrea să denunț felul în care unii folosesc justiția pentru a bloca hidrocentrale, pentru a bloca proiecte vitale pentru România. Cetățeanul de rând se rătăcește pe holurile tribunalelor, justițiabilii nu sunt ajutați, de multe ori, de către magistrați, care sunt prea puțini. Magistrații nu au ajuns să răspundă pentru faptele lor. Noi pledăm pentru acea secție specială, care chiar să se ocupe și doar ea, nu DNA, nu alte parchete, de faptele comise de magistrați (…). Noi pledăm pentru o practică unitară în sistemul juridic românesc (…) și nu girăm atacuri la democrație, precum anularea alegerilor, cum a făcut domnul din dreapta mea”, a continuat liderul AUR.
Nicușor Dan i-a adresat o întrebare: „Credeți că e potrivit să apară un aspirant la poziția de Președinte al României e potrivit să apară pe TikTok cu membri ai clanului Pian și cu membri ai clanului Onoriu?”.
George Simion: „Vedeți dumneavoastră, așa ați făcut, etichetând la grămadă bucureștenii și unora, prieteni cu domnul Matei Păun, acordându-le autorizații, și altora, nu. Din ceea ce știu eu, nu există, cel puțin, unu din clanurile menționate de dumneavoastră, dar eu în momentul în care discut direct cu românii pe TikTok, nearanjat, nemachiat la televiziunile «Varanului», nu întreb „cine ești tu, cu care vorbesc?”. Vorbesc cu toți cetățenii, și cei din pătura de jos, «pleava societății», cum ne-ați numit dumneavoastră, cei care n-au susținut lovitura de stat din 6 decembrie, și cu profesori universitari, și cu medici care reprezintă AUR și reprezintă România cu cinste”.
Nicușor Dan: „Eu nu vorbesc, domnu` Simion, de oameni săraci din România, eu vorbesc de clanurile care terorizează oamenii săraci din România, despre asta vorbim”.
George Simion: „Dumneavoastră vă lăudați cu niște fapte în spate, dar ați condus această urbe, nu ați făcut nimic nici pentru victimele consumului de droguri, n-ați făcut nimic nici pentru spitale, pentru bolnavii de cancer, așa că aceste fapte rămân a fi demonstrate (…). Pentru că prietenii dumneavoastră de pe la servicii și din poliție, și din mafia de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, de sus, acolo, de unde este domnul Despescu, face genul acesta de acțiuni și folosește poliția politică pentru a pune în cătușe lideri politici precum Călin Georgescu”.
Nicușor Dan: „Iar o dăm în politicianism, doar pot să constat”.