Victoria lui Nicușor Dan a luat prin surprindere presa internațională, pentru că a plecat cu un minus de 2 milioane de voturi în fața lui George Simion și a câștigat cu peste 6 milioane. A fost noaptea în care România a șocat lumea și nu e nicio exagerare în a spune asta. Victoria lui Nicușor Dan este descrisă de CNN drept una dintre marile suprize ale momentului, în politica europeană.

Alegerile din România şi mai ales victoria lui Nicuşor Dan au atras atenţia presei internaţionale, subiectul fiind tratat ca „breaking news” şi cu relatări de tip „live text” de numeroase site-uri de ştiri şi publicaţii celebre din întreaga lume, care au urmărit lupta electorală din România ca una între viziunea suveranistă inspirată de mişcarea MAGA a lui Donald Trump şi valorile Uniunii Europene, pe fondul unui vot de sancţionare a partidelor tradiţionale.

Sonia GALLEGO, CORESPONDENT AL JAZEERA: Aceasta se anunța o luptă strânsă, dar pentru susținătorii lui Nicușor Dan, a luat o întorsătură mai mult decât bună. Pentru ei nu este doar despre România, dar este și despre locul României în Uniunea Europenă.”

„Democrația a câștigat azi! Suntem liberi!”    

„Cred că este una din cele mai frumoase zile din viața mea.”

Nicușor Dan a sfidat sondajele pentru a lua victoria împotriva lui George Simion. Candidatul populist de extremă dreapta al României la președinție a fost învins după o campanie care a divizat națiunea română a relatat Sky News.

Adam PARSONS, CORESPONDENT SKY NEWS: Tocmai am primit confirmarea că matematic Nicușor Dan nu poate fi învins și va    fi următorul președinte al României.”    

„Candidatul pro-UE al României îl învinge pe rivalul său de extremă-dreapta și câștigă alegerile prezidențiale”, a scris duminică noaptea site-ul CNN. Votul de  românilor „este văzut ca o alegere între Est și Vest și un test decisiv pentru ascensiunea naționalismului de tip Trump în Europa”.
Candidatul pro-Occident al României, Nicușor Dan, câștigă alegerile prezidențiale într-o revenire dramatică, relatează Euronews.    Decizia primarului Bucureştiului, Nicuşor Dan, de a participa la o serie de dezbateri săptămâna trecută, evitate de rivalul său de extremă dreapta, pare să fi dat roade, scrie Reuters.

Nicuşor Dan câştigă alegerile prezidenţiale din România, dar pierde în diaspora a scris agenția rusă TASS. Cel mai mare ziar economic din Rusia, Kommersant, a relatat despre scrutinul prezidențial, punctând victoria lui Dan și faptul că în București străzile orașului s-au umplut de oameni care scandau numele lui și strigau „Rusia, nu uita, România nu e a ta!”. Publicația franceză Le Figaro a remarcat că primarul centrist și proeuropean al Bucureștiului, Nicușor Dan, l-a învins pe candidatul extremei drepte George Simion, care s-a clasat pe primul loc în primul tur. Este prima lovitură dură pentru suveranişti în Europa, relatează Corrriere della Sera. 
Candidatul pro-european Nicușor Dan a câștigat scrutinul tur de scrutin al României împotriva unui naționalist de dreapta, a relatat Associated Press.

“E victoria voastră, să știți! Nu uitați niciodată forța de care ați dat dovadă săptămâinile astea pentru că o să avem împreună lucruri de traversat.”

The Guardian notează că “România a ales calea continuității democratice, într-o competiție tensionată marcată de influențe externe și polarizare. Nicușor Dan, perceput ca un reformist pro-UE, a reușit să învingă discursul naționalist și eurosceptic al contracandidatului său George Simion”. The Washington Post remarcă faptul că „rezultatul alegerilor reflectă voința clară a românilor de a menține democrația și sprijinul față de Ucraina, în ciuda campaniilor de dezinformare și a presiunilor exercitate de partide extremiste”. The Times din Londra subliniază că „electoratul român a respins ferm retorica radicală și promisiunile simpliste, oferindu-i lui Nicușor Dan un mandat clar de reformă și stabilitate instituțională”. Le Monde scrie că „această alegere demonstrează maturitatea politică a electoratului român și angajamentul său față de parcursul european, într-un context regional tensionat și imprevizibil”.
Politico analizează victoria lui Dan ca fiind „un exemplu relevant pentru democrațiile din Europa Centrală și de Est, arătând că reformismul rațional și discursul moderat pot învinge populismul agresiv”.

Într-o perioadă în care politica democratică este dominată de lupte între cosmopoliţi liberali şi naţionalişti populişti, alegerile prezidenţiale din România din 18 mai păreau să fi ieşit direct dintr-un scenariu, scrie The Economist.