Femeia din Republica Moldova se numește Diana Lavric. Aceasta a spus că obișnuiește să poarte cuțitele permanent în geanta și a uitat că le are la ea, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei. De asemenea, ea a spus că nu și-a dat seama că nu are voie cu ele în incinta Palatului Parlamentului.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.
UPDATE 13:30 AUR precizează, într-un comunicat de presă, că persoana în cauză nu este membru al partidului.
„Aceasta a fost înscrisă pe o listă suplimentară de participanți la evenimentul Forumul Breslei Constructorilor. Tuturor celor înscriși la eveniment li s-au transmis în prealabil instrucțiuni clare privind accesul în clădire, inclusiv mențiunea expresă că obiectele contondente sunt strict interzise.
Acest incident arată, încă o dată, importanța controalelor efectuate la intrarea în Parlament, tocmai pentru a împiedica accesul unor persoane care poartă obiecte periculoase asupra lor.
Mai departe, este responsabilitatea instituțiilor abilitate să investigheze situația și să ia măsurile care se impun”, potrivit comunicatului AUR.
În această dimineață, presa română a scris că o femeie din Republica Moldova, care voia să participe la un eveniment din Palatul Parlamentui de la București a fost prinsă vineri dimineață la filtrul de securitate de la intrare cu șase cuțite.