Președintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa va participa la a 80-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura la New York în septembrie și în cadrul căreia el va susține un discurs, a declarat luni pentru agenția France Presse un oficial din Ministerul sirian de Externe, relatează Agerpres, conform hotnews.ro.
Ahmed al-Sharaa, cunoscut sub pseudonimul de război Abu Mohammad al-Golani, este liderul coaliției rebelilor sirieni care l-au înlăturat de la putere pe președintele Bashar al-Assad în urma unei ofensive militare fulgerătoare în decembrie anul trecut, după aproape 14 ani de război civil.
„El va fi primul președinte sirian care se va adresa Națiunilor Unite de la discursul fostului președinte Nureddin al-Atassi din 1967 și primul președinte sirian care participă la săptămâna la nivel înalt a Adunării Generale, ce se va desfășura între 22 și 30 septembrie”, a declarat un oficial din MAE sirian.
După înlăturarea lui Bashar al-Assad de la putere, noile autorități siriene au primit sprijin regional și internațional.
Ministrul sirian de externe, Assaad al-Shaibani, a susținut un discurs la ONU în aprilie și a înălțat noul drapel al Siriei la sediul organizației din New York.
Noul șef al diplomației siriene a efectuat în luna iulie și o vizită în Rusia, țară care dispune de două baze militare în Siria. Deși Rusia l-a susținut militar pe Bashar al-Assad în războiul cu rebelii ajunși acum la putere, rebeli pe care armata rusă i-a atacat direct în bombardamente cu aviația, noul guvern de la Damasc, sprijinit ferm de SUA, a menținut relațiile cu Moscova.
În pofida trecutului, atât președintele rus Vladimir Putin, cât și noul său omolog sirian, Ahmed al-Sharaa, au ales calea pragmatică în relațiile lor. Ei au avut în februarie o convorbire telefonică și au convenit atunci să continue contactele pentru a dezvolta o agendă de cooperare bilaterală, dar nu au ajuns la niciun acord cu privire la viitorul bazelor militare rusești din Siria. Președintele sirian a primit din partea Rusiei invitația să participe în octombrie la Moscova la summitul Rusia – Liga Arabă.
Noul lider sirian s-a întâlnit de asemenea cu președintele american Donald Trump în luna mai, în timpul unui turneu al acestuia din urmă în țări din Golf, la o săptămână după ce a avut o întrevedere și cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris, în prima sa călătorie în Occident
Având în vedere istoricul său de fost jihadist dat în urmărire internațională, Ahmed al-Sharaa este în continuare supus sancțiunilor ONU care prevăd inclusiv interdicții de călătorie, prin urmare pentru fiecare deplasare externă trebuie să ceară o derogare din partea țării pe care o vizitează.