Numarul victimelor in urma prabusirii avionului turcesc in Kargastan a crescut: sunt 38 de morti. A fost gasit cadavrul celui de-al patrulea pilot. Intre timp ancheta continua, autoritatile negand versiunea unui atentat.


In aceasta dimineata, salvatorii au reluat operatiunile de cautare in zona in care avionul s-a prabusit. Astazi, bucatile mari din epava urmau sa fie luate de acolo, specialistii spunand ca sub ramasite pot fi gasite alte victime.

Pana acum, in lista celor decedati se afla 38 de oameni. A fost gasit trupul celui de-al patrulea pilot. Printre cei care au murit sunt 4 membri ai echipajului, 16 copii si doua femei insarcinate.

”Eu dormeam în acel moment, iar sotia m-a trezit. Am iesit afara si am vazut flacari si am crezut ca un avion a cazut. Am alergat si am vazut ca locul era de nerecunoscut, totul a fost distrus.”

O ancheta va stabili ce a dus la prabusirea avionului. Se crede ca de vina ar fi conditiile meteo nefavorabile sau o eroare de pilotaj. Autoritatile au exclus versiunea unui atentat.

Avionul urma sa faca o escala in apropiere de Biskek, capitala Kargastanului, in drumul sau de la Hong Kong spre Istanbul. Aparatul s-a prabusit peste cateva zeci de case, din apropierea  aeroportului unde urma sa aterizeze. Astazi in Kargastan este zi de doliu.