Un manunchi de scrisori de dragoste trimise marinarilor francezi acum mai bine de 260 de ani, care insa nu au mai ajuns niciodata la destinatie si au ramas necitite timp de secole, a fost descoperit in arhivele navale britanice. Scrisorile dezvaluie detalii intime despre viata in cuplu si de familie in secolul al XVIII-lea, scrie The Guardian.

Cand vasul francez de razboi Galatea a fost capturat de britanici in 1758 in timpul Razboiului de Sapte Ani, cand calatorea de la Bordeaux spre Quebec, echipajul navei a fost luat prizonier si scrisorile care nu au mai ajuns in mainile marinarilor au fost confiscate si predate Amiralitatii Marinei Regale Britanice.

Acum, scrisorile au fost deschise si citite pentru prima data, iar continutul lor ofera un context istoric rar despre o anumita patura a societati din acele vremuri. „Aceste scrisori sunt despre experiente universal umane, ele nu sunt unice Frantei sau secolului al XVIII-lea”, a spus profesorul de istorie europeana Renaud Morieux de la Cambridge, care este si autorul principal al acestui studiu.

„Ele dezvaluie cum noi toti ne descurcam cu marile provocari ale vietii. Cand evenimente din afara controlului nostru, precum o pandemie sau un razboi, ne despart de cei pe care ii iubim, trebuie sa ne dam seama cum sa ramanem in legatura si sa pastram vie pasiunea”, a mai spus Morieux.

„Astazi avem Zoom si WhatsApp. In secolul al XVIII-lea, oamenii aveau scrisori, dar ceea ce scriau pare foarte familiar.” O parte din corespondenta provine de la sotiile marinarilor care le trimiteau scrisori de dragoste sotilor lor, prin care le transmiteau ca isi doresc sa ii revada sau asteapta sa afle ca partenerii lor se afla in siguranta.

In jur de 59% din scrisori sunt semnate de femei, ceea ce ne ofera o imagine despre nivelul de alfabetizare in randul mai multor clase ale societatii si despre viata celor care trebuiau sa ia decizii importante acasa cat timp sotii lor navigau pe mare.

„Iti sunt vesnic fidela ta sotie” 

„As putea sa petrec toata noaptea scriindu-ti... iti sunt vesnic fidela ta sotie”, a scris Marie Dubosc. „Noapte buna, prieten drag. Este miezul noptii. Cred ca a venit timpul sa ma odihnesc.”

Scrisoarea ii era adresata lui Louis Chambrelan, sotul lui Marie si prim-locotenent al Galateei. El nu a primit scrisoarea si nu si-a mai vazut niciodata sotia. Dubosc a murit in 1759, probabil inainte ca sotul ei sa fie eliberat din captivitate. Chambrelan s-a intors in Franta si s-a recasatorit in 1761.

„Aceste scrisori desfiinteaza notiunea de moda veche ca razboiul este numai despre barbati”, a spus Morieux pentru CNN. „In timp ce barbatii erau plecati, femeile administrau economiile casei si luau decizii economice si politice cruciale.”

Descoperirea scrisorilor in Arhivele Nationale din Marea Britanie a fost pentru Morieux „ca gasirea unui cufar cu comori”. „Ele aproape ca ma asteptau sa le deschid. Fiind primul cititor al scrisorilor care nu mi-erau adresate mie a fost o experienta unica.”

Posta franceza a incercat initial sa livreze scrisorile catre echipajul vasului si le-a trimis in mai multe porturi, inainte de a afla ca nava a fost capturata si vanduta.

Cu toate ca Franta avea nave de lupta impresionante, nu avea destui marinari cu experienta. De aceea, britanicii incercau sa captureze cat mai multi dintre ei. Fortele britanice au capturat si tinut ca prizonieri 64.373 de marinari francezi de-a lungul Razboiului de Sapte Ani.

Unii prizonieri de razboi au murit de subnutritie sau de boala, dar multi au fost mai apoi eliberati. Membrilor de familie le era foarte greu sa ia legatura cu barbatii care au plecat la lupta si sa afle daca mai sunt in viata.

„Ele ne ofera o imagine a rezistentei societatilor in vremuri de suferinta si provocari”, a spus Morieux.

„Scrisorile ne spun despre creativitatea oamenilor de a depasi provocarile generate de distanta si absenta: trebuiau sa se bazeze pe altii, precum membri de familie, prieteni si vecini, ca sa trimita si sa primeasca informatii.”

„Eu ma gandesc mai mult la tine decat tu te gandesti la mine”

Morieux crede ca oficialii britanici au deschis si citit doua dintre scrisori ca sa vada daca contineau informatii utile, dar cand au vazut ca ele contin doar „treburi de familie”, intreg lotul a fost pus la pastrare.

Morieux a petrecut luni de zile citind scrisorile, care contin o serie lunga de greseli de ortografie, scris de mana inghesuit pe toata suprafata hartiei si punctuatie foarte mica.

Profesorul i-a identificat pe toti cei 181 de membri ai echipajului Galateei, ajungand la concluzia ca aproximativ un sfert dintre ei au primit scrisori. 

Una dintre povestile pe care Morieux le-a descoperit citind mai multe scrisori l-a captivat in mod special. Acesta a gasit scrisori trimise de o mama nerabdatoare sa afle ce face fiul ei, dar si pe cele trimise de logodnica lui prinsa la mijloc in dinamica traditionala a unei familii din trecut.

Mama a folosit un scrib ca sa-i scrie fiului ei, tanarul marinar Nicolas Quesnel, pentru a i se plange ca ii scrie mai mult logodnicei lui decat ei.

„In prima zi a anului, i-ai scris logodnicei tale. Eu ma gandesc mai mult la tine decat tu te gandesti la mine. In orice caz, iti urez un an nou fericit plin cu binecuvantarile lui Dumnezeu. Eu cred ca ma indrept spre mormant, am fost bolnava de trei saptamani. Ofera complimentele mele lui Varin, doar sotia lui imi ofera noutati despre tine”, i-a scris Marguerite (61 de ani) fiului ei.

„Norul negru s-a risipit”

Logodnica lui Nicolas, Marianne, a sustinut cerinta soacrei sale intr-o alta scrisoare pentru a evita situatia jenanta in care Marguerite dadea vina pe Marianne pentru ca fiul ei nu ii mai scria.

„Norul negru s-a risipit, o scrisoare pe care mama ta a primit-o de la tine a luminat atmosfera”, i-a scris Marianne logodnicului ei.

Marguerite, insa, s-a plans din nou fiului ei: „In scrisorile tale nu il mentionezi niciodata pe tatal tau. Asta ma doare mult. Data viitoare cand o sa imi scrii, te rog sa nu uiti de tatal tau.” Marguerite se referea la tatal vitreg al lui Nicolas, cu care ea s-a casatorit dupa ce tatal biologic al lui Quesnel a murit.

„Iata aici un fiu care evident nu il recunoaste pe acest barbat ca fiind tatal lui”, a spus Morieux. „Dar, la acea vreme, daca mama ta se recasatorea, noul ei sot devenea automat tatal tau. Fara sa o spuna in mod explicit, Marguerite ii aduce aminte fiului ei sa respecte acest lucru. Acestea sunt tensiuni complexe de familie, dar foarte familiare.”

„Scrisorile ne povestesc despre vremuri uitate cand notiunea de privat si public nu erau complet separate, asa cum sunt astazi: cineva putea sa vorbeasca despre dragoste, si chiar sa isi exprime dorinta pentru sotul ei intr-o scrisoare dictata altcuiva sau care avea sa fie citita de altii”, a explicat Morieux.

„De-abia astept sa te posed”

Un exemplu in acest sens este scrisoarea lui Anne Le Cerf catre sotul ei, un ofiter de pe vas. „De-abia astept sa te posed”, a scris ea, ceea ce ar putea sa insemne „sa te imbratisez” sau „sa facem dragoste”.

Morieux este acum interesat sa descopere mai multe informatii despre echipajul vasului si ce s-a intamplat cu ei si sa vada daca va mai putea gasi si scrisorile pe care marinarii le-au scris dupa ce au fost luati prizonieri.

„Este destul de rar pentru istorici sa gaseasca documente care au fost scrise la persoana intai de oameni aflati sub o anumita clasa sociala – cel putin, inainte de secolul al XX-lea, cand tot mai multi oameni au inceput sa citeasca si sa scrie”, a spus Morieux.

„Avand acces la scrierile femeilor, in special ale sotiilor marinarilor, este exceptional. Asta ne permite sa aflam despre emotiile lor, fricile, anxietatea, supararile, gelozia, precum si despre credinta lor in Dumnezeu sau rolul cheie pe care l-au jucat in administrarea gospodariei cat timp sotul, fiul sau fratele lor era absent.”