Anila Grishaj avea doar 26 de ani. O vârstă la care speri, planifici, construiești. Dar pentru ea, viitorul s-a încheiat fulgerător, într-o după-amiază de noiembrie, în zgomotul mecanic al unei fabrici de produse congelate din Pieve di Soligo, Italia. Un robot industrial a devenit arma care i-a curmat brutal viața. Pe 22 mai, la aproape doi ani de la tragedie, trei persoane vor ajunge în fața judecătorului, acuzate de omor din culpă, transmite observatornews.ro.

Tragedia a avut loc pe 14 noiembrie 2023. Anila Grishaj, de origine albaneză, era un om de bază pentru Bocon, cunoscuta companie de produse congelate din Pieve di Soligo, în provincia Treviso. De fapt, a fost manager de linie timp de un an, până în acea după-amiază, când a fost blocată într-un utilaj de ambalat mărfuri, care i-a strivit vertebrele cervicale.

Frumoasa Anila a murit pe loc, medicii nemaiputând face nimic pentru a-i salva viața. "Deodată, utilajul a pornit, a lovit-o în cap. A rămas prinsă. Nu avea nicio șansă. A fost o moarte îngrozitoare. Toată fabrica plângea". Sunt cuvintele unui martor care nu poate uita nici azi ce s-a întâmplat. 

Un coleg ar fi repornit din greșeală robotul industrial. Tragedia, filmată de camere
Acum, la aproape 2 ani de la tragedie, ancheta e aproape de final, iar dosarul e gata să ajungă în fața unui judecător. Potrivit procurorilor, în fața instanței se vor prezenta un coleg care ar fi repornit din greșeală utilajul în timp ce Anila se afla în interior, șeful de secție și directorul general al companiei. Aceștia sunt acuzați de omor din culpă și încălcarea reglementărilor privind securitatea muncii, iar avocații apărării sunt Vincenzo Arcidiacono și Luigi Fadalti.

Potrivit publicației Il Gazzettino, în dosar se află și o înregistrare video din interiorul fabricii, care arată momentul tragediei. Ancheta s-a concentrat pe verificarea protocoalelor de siguranță, pentru a stabili dacă acestea au fost respectate.

Compania negociază un posibil acord de despăgubire cu familia tinerei

Anchetatorii au stabilit că utilajul intrase într-o stare de avarie, semnalizată prin avertismente sonore și lumini intermitente. Anila ar fi fost chemată de colegul său pentru a rezolva problema. A intrat în mașinăria de ambalare pentru a remedia defecțiunea, dar, la scurt timp, robotul a fost reactivat. A fost lovită în ceafă, iar vertebrele cervicale i-au fost strivite. Moartea a fost instantanee. 

În urma accidentului, conducerea companiei și-a exprimat public regretul: "Suntem profund îndurerați, devastați și neîncrezători în fața unei asemenea tragedii", a transmis Bocon pe rețelele sociale.

Pe 22 mai, instanța va decide dacă cei trei inculpați vor fi trimiși în judecată. Între timp, compania negociază un posibil acord de despăgubire cu familia victimei.