Magda Mihaila (33 ani) locuieste in Franta, la granita cu Elvetia, e manager de comunicare la o organizatie internationala si face stand-up comedy in patru limbi, 10 tari si doua continente. A avut peste 100 de spectacole in romana, engleza, spaniola si franceza in Romania, Anglia, SUA, Elvetia, Spania, Portugalia, Franta, Olanda, Islanda si Georgia.
Magda Mihaila urca pentru a treia oara pe scena unui bar din centrul Barcelonei, care organizeaza in fiecare luna un spectacol Drag Queen cu travestiti. Ii place publicul din serile de Drag Queen, unde multi dintre cei care vin sa ii vada numarul de stand-up comedy sunt gay, “oameni mai deschisi, care judeca mai putin”.
Publicul e amestecat, pentru ca in Barcelona locuiesc oameni din toata lumea, si in seara asta cunoastem mexicani, australieni, ciprioti, algerieni, americani. Doi barbati se tin de mana si se saruta, cativa sunt imbracati in rochii si isi aranjeaza din cand in cand sanii falsi si ascutiti. Muzica e tare si oamenii canta, bat din palme si danseaza. Nimeni nu arunca nicio privire insistenta, nimeni nu se uita stramb. Magda avea dreptate: publicul e bine-dispus si incurajator. Au iesit in oras ca sa se simta bine, nu ca sa-i judece pe cei din jur cum sunt imbracati, cum danseaza si pe cine saruta.
Stam la masa cu iubitul Magdei, Pablo, si cu cativa prieteni de-ai lui spanioli si suntem singurii care privim in jurul nostru cu uimire, pentru ca purtam cu noi toate prejudecatile si complexele pe care le-am adus din Romania.
Magda a crescut cu aceleasi temeri ca noi si nu i-a fost usor sa se urce pe o scena si sa spuna glume, sa se expuna publicului misogin din Romania, unde a facut prima oara stand-up comedy si unde comediantele erau aproape inexistente, sa faca oamenii sa rada in engleza, spaniola si franceza la New York, Barcelona si Geneva, sa simta toate privirile atintite asupra ei in timp ce reflectorul o orbeste.
Viata intr-un “catun de care nu a auzit nimeni”
Magda s-a nascut in Adjud, judetul Vrancea, si e al cincilea copil al familiei. “Un accident, pentru ca in comunism nu existau metode contraceptive”, glumeste ea. Intre Magda, nascuta in 1987, si cea mai mare sora a ei sunt 22 de ani diferenta. Cand Magda avea 2-3 ani, parintii ei s-au mutat in satul Varlanesti din judetul Bacau, in casa bunicilor in care nu mai statuse nimeni de 20 de ani. Au reparat gaurile din tavan prin care ploua, au tras curent electric, au gonit sobolanii din pod, au curatat fantana. Tatal ei, care fusese mecanic de locomotiva la CFR, iesise la pensie anticipat, iar mama ei, care lucrase la o cresa si la o spalatorie, statea acasa si avea grija de Magda. Nu-si mai gaseau locul in Adjud si au decis sa se mute la tara.
Au inceput sa creasca vaci, oi, capre, porci, pasari si iepuri. Nu era usor sa scoti apa din fantana pentru atatea animale, sa faci fan, sa le hranesti, sa le mulgi, sa vinzi produsele la piata. Le trimiteau copiilor si nepotilor carne, oua, branza si o parte din banii pe care-i castigau din vanzarea produselor. “Cu mintea de acum imi dau seama in ce hal au muncit”, spune Magda. “Erau doi oameni si atat. Niciodata n-am auzit-o pe mama plangandu-se”.
A vandut in piata, alaturi de parintii ei
Cand era mica, Magda dadea de mancare la pui, aduna iarba pentru porci, culegea perele si merele de sub pomi, pazea vacile sa nu se miste cand parintii ei incarcau fanul in caruta, dadea oile la strunga, ducea galeata goala la stana, unde o astepta tatal ei, si se intorceau acasa impreuna dupa ce acesta mulgea oile. In timp ce mama ei vindea branza in piata din Bacau, Magda vindea frezii si gladiole – impletea niste buchete frumoase, in care punea si flori de camp. “Varlanestiul e un catun de care nu a auzit nimeni pentru ca l-a ascuns Chuck Norris intre niste copaci”, scrie Magda. Drumul nu e nici astazi asfaltat si cele opt case sunt despartite de o padure. In sat nu exista gradinita, asa ca Magda a intrat direct in clasa I – erau doar 12 copii, care invatau in clase simultane. Dupa un an, invatatoarea i-a intrebat pe parintii ei daca nu pot s-o trimita la oras, unde ar avea un viitor mai bun.
Magda s-a mutat in clasa a II-a in garsoniera surorii ei mai mari, Claudia, care locuia la Targu Ocna impreuna cu sotul ei si lucra la fosta Schela de Foraj. Claudia, care n-a avut niciodata copii, i-a fost a doua mama: Magda a locuit cu ea pana cand a plecat la facultate, la Bucuresti.
Drumul spre diaspora
Magda a facut Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, iar in anul III a plecat prima oara din tara la Lyon, in Franta, cu o bursa Erasmus. S-a intors acolo in 2010, ca sa-si termine masterul, si a lucrat o vreme pentru primaria din Lyon, apoi s-a angajat la o asociatie non-profit. Magda vorbeste trei limbi straine – franceza, spaniola si engleza – si a absolvit un master in comunicare corporativa si resurse umane. In 2012, s-a mutat la Bruxelles impreuna cu Pablo, iubitul ei spaniol pe care il cunoscuse in Romania si care lucra in comunicare politica. Au locuit acolo trei ani, iar Magda a lucrat in diverse organizatii internationale pentru imigranti si artisti. Nu s-a simtit bine in Belgia: cerul era mereu cenusiu si belgienii o faceau sa se simta ca un “cetatean de rangul doi”. In Franta, avea dreptul sa lucreze ca orice francez, pentru ca terminase un master, dar in Belgia angajatorul trebuia sa demonstreze ca nu a gasit pe acel post un cetatean belgian si ca e obligat sa caute la categoria “si restul”, din care facea parte Magda.
A simtit mereu ca duce “o viata dubla”. “Le spuneam colegilor mei (din Bruxelles) ca ma duc la ai mei in sat, dar isi imaginau un sat ca-n Belgia. Nu puteai sa le explici ca ai mei aveau o olita in casa pe care o goleau dimineata daca era prea frig. Nimeni de la munca nu stia”.
Romania de dupa incendiul din Colectiv
In toamna lui 2015, Magda s-a angajat la o firma franceza din Romania si s-a mutat la Bucuresti impreuna cu Pablo. Contractul dura doi ani si Magda avea “un salariu de Franta”. “Nu m-as fi intors pentru un salariu de Romania”, spune ea. Dupa ce Magda s-a intors in Romania, a avut loc incendiul din Colectiv, tinerii au murit in spitale din cauza infectiilor nosocomiale in timp ce ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, spunea ca avem de toate, mii de oameni au iesit la proteste, Guvernul Ponta a cazut, a aparut investigatia jurnalistica despre dezinfectantii diluati din spitale.
Magda simtea o neconcordanta la prietenii ei care ieseau la proteste impotriva coruptiei, dar care, in acelasi timp, acceptau sa fie platiti la negru de companiile pentru care lucrau. “Protestau fata de nedreptatile facute de guvern, dar, in acelasi timp, faceau parte dintr-un mecanism corrupt”, spune ea.
“Experienta cu spitalele romanesti a contribuit la decizia mea de a pleca din nou din tara”
Magda se hotarase sa se intoarca in Romania si pentru ca starea de sanatate a mamei sale, diagnosticata cu sindrom mielodisplazic si hepatita C, se inrautatise. In ultimul an de viata, a stat mai mult internata la Bacau si la Onesti, iar pentru Magda acela a fost primul contact cu sistemul medical romanesc. “Prima data a fost internata la Bacau si sora mea a mers cu salvarea din sat pana la spital”, povesteste Magda. “Mama bause si nu mai stiu daca medicul sau asistentele au urlat la ea ca «Nu putem sa-ti facem nimic daca ai baut» si «O sa mori»”. La spitalul din Onesti totul se prabusea, la baie nu puteai sa te asezi pe veceu, asistentele si infirmierele erau lipsite de empatie, Magda o gasea pe mama ei cu scutecele murdare, desi sora ei impartise “atentii“ cu care sperase sa cumpere privilegiul asternuturilor curate. “Intr-o seara de luni m-a sunat sora mea sa-mi spuna ca mama e rau si ca ar trebui sa vin”, povesteste Magda.
“A doua zi, mama intrase deja in coma si atunci a urmat faza aia care nu e ca in filmele americane, cand te duci sa-ti iei la revedere de la cineva care e in ultimele clipe de viata, persoana aia e singura in salon, patul curat, te asezi pe scaunel si ai momentul tau de intimitate, vorbesti si iti aude vocea. Eu stateam in picioare langa patul ei, stiam ca alea sunt ultimele momente si incercam sa trec prin clipa aia de durere. In acelasi timp, in patul de alaturi, era o femeie care se chinuia groaznic – ii pusesera sonda urinara prost – si tipa la noi si ne ruga sa chemam o asistenta, ca nu mai poate de durere” “Experienta cu spitalele romanesti a contribuit la decizia mea de a pleca din nou din tara”, spune Magda. “Daca mai aveam dubii sau nostalgii, m-a facut sa nu le mai am. Iti creezi o bula, dar nu poti sa ti-o creezi la nesfarsit. Cand ai apasat butonul «help», cand ai nevoie de doctori sau de politie, butonul ala ar trebui sa functioneze rapid, fara relatii si interventii”. “De ce sa nu urcam intr-o masina a timpului?” Pablo, care s-a nascut in Spania intr-o familie de profesori din clasa mijlocie, a fost alaturi de Magda la inmormantare si nu i-a fost greu sa doarma la tara, in acelasi pat cu sora si cumnatul ei, nici sa foloseasca veceul din fundul curtii. N-a intrebat de ce au acoperit oglinda, de ce au legat batiste de galeti si de ce au aruncat o gaina peste groapa.
Diferentele culturale si grija zilei de maine
Ne plimbam pe strazile din Prevessin-Moens, un mic sat francez la granita cu Elvetia, intre Muntii Jura si Alpi. Trecem pe langa ferma cu vaci, nu gasim magarii de care ne-a zis Magda, dar urmarim o pisica neagra cu sosete albe, in departare se vede varful Mont Blanc si intr-o curte au aparut deja ghioceii, desi e ianuarie.
Magda si Pablo s-au mutat aici in iulie 2017, cand Magda s-a angajat director de comunicare la World Medical Association, o organizatie care stabileste standarde medicale si ii reprezinta pe doctori. Biroul organizatiei e in Ferney-Voltaire, localitatea vecina, la 20 de minute de mers pe jos de casa lor.
Sunt doar 7-8 kilometri pana la Geneva, iar Magda face jumatate de ora cu autobuzul atunci cand are spectacole de stand-up comedy sau cand iese cu Pablo in oras ca sa manance ramen. Locuiesc intr-o casa inchiriata din Prevessin-Moens, cu semineu in livingul mare si cu toaleta la parter, desi dormitorul e la etaj – una dintre ciudateniile francezilor, spun ei. E prima oara cand mancam raclette si invatam sa turnam branza calda peste cartofii fierti in coaja.
“El zice mereu Lasa ca vedem, pentru ca n-a avut niciodata frica asta a zilei de maine”, spune Magda. “Familia lui nu era bogata, dar Pablo nu auzea zilnic conversatii ca N-avem bani, Vrei ghiozdan, stai sa duc branza la piata sau Vrei trening, stai sa vand vaca”.
Pablo intelege romaneste si amestecam spaniola, cu engleza si romana. Discutam despre decizia lor de a pleca din Romania si Magda spune ca in tara nu s-a simtit in siguranta din cauza serviciilor publice deficitare. “De ce sa stam in Romania daca stim ca putem sa ne facem o viata OK in alta parte, unde totul functioneaza deja si nu mai trebuie sa asteptam 20 de ani ca lucrurile sa ajunga la nivelul acesta? De ce sa nu urcam intr-o masina a timpului?”.
Curajul de a face stand-up comedy
Suntem la Caustic Comedy Club in Carouge, o suburbie a Genevei, unde Magda are in seara asta un spectacol in franceza. Vor urca pe scena doar comediante, pentru ca proprietara clubului vrea sa incurajeze femeile care fac stand-up comedy.
Magda e pasionata de multi ani de stand-up comedy, dar abia cand s-a mutat la Bucuresti a avut curaj sa urce prima oara pe scena, la o seara de open mic, unde comediantii amatori sau experimentati isi testeaza glumele. Se temea ca o sa iasa rau, ca o s-o filmeze cineva si o s-o puna pe YouTube – “Moldoveanca proasta spune glume de rahat” –, ca o sa se viralizeze si o s-o recunoasca lumea la coada la covrigi. Dar trebuia sa incerce, pentru ca de cateva luni se gandea numai la asta. Publicul a ras la glumele Magdei, iar un comediant cunoscut a invitat-o in deschidere la un spectacol de-ale lui. Apoi a fost invitata de altul si de altul, asa ca in perioada in care a locuit la Bucuresti avea trei, patru show-uri pe saptamana.
Primul spectacol in limba engleza l-a avut la Londra, apoi in spaniola la Madrid si la Barcelona si in franceza la Zurich si la Lausanne. Pana acum, a avut peste 100 de spectacole in romana, engleza, spaniola si franceza in Romania, Anglia, SUA, Elvetia, Spania, Portugalia, Franta, Olanda, Islanda si Georgia.
Umorul, un raspuns la discriminare
Cand merge la Geneva, face glume cu francezi – exista o mica antipatie intre francezi si elvetieni. “Imi place sa zic chestii naspa despre francezi, pentru ca in Franta m-am simtit discriminata si imi creste inima cand rade lumea la glumele mele”, spune Magda. Am tradus si comprimat cateva glume de-ale Magdei bazate pe intamplari adevarate cu francezi:
— Cand eram studenta, mi se intampla adesea sa ma intrebe francezii: “Dupa ce-ti termini studiile, te intorci la tine-n tara, da?”. — Anul acesta, inainte de Craciun, le-am spus colegilor de la birou ca mi-e groaza sa ma intorc in Romania pentru ca iernile sunt grele si la mine in sat toaleta e in fundul curtii. Iarna sunt -10°C si 20 de centimetri de zapada, iar noaptea, cand ies la pipi, trebuie sa ma imbrac si sa iau lanterna. Colegei mele i s-au luminat ochii crezand ca ceea ce urmeaza sa-mi spuna imi va salva viata. M-a intrebat: «Magda, de ce nu faci pipi la dus?». — Sunt romani in sala? (Ridica mana cateva persoane.) Vedeti? Nu sunt singura romanca care-si permite bilete de avion.
— Am invatat despre corectitudine politica in Franta. Daca esti negru sau evreu, oamenii vor fi atenti cu tine. Dar daca esti roman, regulile de corectitudine politica nu se mai aplica. — Cand merg la petreceri in Franta, vorbesc jumatate de ora cu cineva si, la un moment dat, ma intreaba: De unde vii cu accentul asta?. — Din Romania. — Dar n-arati precum ceilalti. — Nici tu nu arati ca un rasist.
Magda s-a simtit discriminata in Franta. N-au afectat-o grosolaniile din timpul facultatii, cand colegii o intrebau daca le cunoaste pe prostituatele de pe strada sau spuneau in gluma “Vine Magda, aveti grija la portofel”. Dar au afectat-o niste situatii mai subtile, in care stia ca cei care o ranesc sunt constienti de ceea ce fac.
La master, la Lyon, un profesor a venit la facultate cu un ziar si i-a pus pe studenti sa desparta sapoul de continut. In ziar era o stire despre o familie de romani care fusese evacuata, iar pe unul dintre baieti il chema Trompeta. Magda si colega ei din Romania au inceput sa rada cand au citit stirea. Profesorul le-a intrebat: “Ii cunoasteti? Sunt prietenii vostri?”. A mers la un targ de vechituri din Lille cu o colega spaniola. Colega ei nu vorbea bine franceza, asa ca Magda a negociat in locul ei biberonul vintage pe care aceasta voia sa-l cumpere. Vanzatorul le-a intrebat de unde sunt si Magda i-a spus ca ea e din Romania, iar colega ei, din Spania. Barbatul a luat-o pe colega Magdei pe dupa umar, s-a uitat la ea si i-a spus: “Ici on prefere les espagnols” [Aici noi preferam spaniolii].
Publicul din Elvetia
Cele cinci comediante care urca pe scena la Caustic Comedy Club in Geneva lucreaza in diverse domenii si fac stand-up comedy din pasiune. Publicul e format mai mult din femei, doar cate un barbat ratacit langa iubita lui si un tanar care a venit cu mama. Femei ingrijite, cu parul lucios, de toate varstele. Femei care isi permit sa dea 6,5 franci elvetieni pe berea de 330 ml si 8 franci pe 50 g de prosciutto. Femei care zambesc relaxate, femei care ies in cluburi chiar daca au 60 de ani, femei fara “grija zilei de maine”.
Magda urca pe scena si incepe sa spuna o gluma despre bunica cu Alzheimer care o sfatuieste sa nu-si uite radacinile. Urmeaza ironiile despre francezi xenofobi, despre leacurile traditionale romanesti cu ceapa si otet, despre veceul din fundul curtii si viata la tara in Romania. Femeile cu par lucios aplauda si rad. Nu inteleg intotdeauna glumele cu veceul din fundul curtii si Magda stie asta, dar continua sa le spuna.