O tânără de 21 de ani din Thailanda a fost încoronată Miss World 2025, în cadrul finalei desfășurate aseară în India. Ea este studentă la Relații Internaționale, vorbește trei limbi și este pasionată de psihologie și antropologie. A reușit să se impună în fața a peste o sută de concurente din întreaga lume.

„Miss World 2025 este Thailanda!”

Participanta din Thailanda a fost întâmpinată cu aplauze furtunoase de celelalte concurente de pe scenă în timp ce primea coroana de Miss Worls 2025 de la învingătoarea ediției trecute.

Spectacolul a început cu prezentarea a 108 concurente, care au participat și la concursul național de costume tradiționale. După probele preliminare, 40 de concurente au fost selectate să continue în etapa de top model.

Semifinalistele au defilat apoi în costume de baie. 20 dintre ele au avansat pentru prezentarea în rochii de seară, punctul culminant al competiției.  

Ulterior, cele 10 finaliste au răspuns la întrebări ce le-au testat viziunea, elocvența și valorile personale. În urma răspunsurilor și evaluărilor, juriul a ales cele 4 finaliste care au continuat lupta pentru titlu. Cea de-a 72-a ediţie a concursului de frumuseţe Miss World a fost găzduită de India. 

În acest an Republica Moldova a fost reprezentantă de Angelina Chitaica, originară din Camenca. Este designer de interior și sketcher, vorbește fluent franceza și engleza, și învață italiană.