În timp ce SUA, sub administrația Trump, încearcă să schimbe regulile comerțului global, UE caută să se repoziționeze ca un actor central al oricărei schimbări, relatează New York Times, potrivit adevarul.ro.
Președintele Trump are ambiții mari în ceea ce privește sistemul comercial global și folosește tarifele pentru a încerca să-l dărâme și apoi să-l reconstruiască. Dar Uniunea Europeană nu stă degeaba: ia măsuri după măsuri pentru a se asigura că continentul se află în centrul oricărei ordini comercialee care se va forma.
Fiind una dintre cele mai mari și mai deschise economii de pe glob, UE are multe în joc, pe măsură ce regulile comerțului suferă o schimbare radicală. Companiile europene beneficiază de pe urma exportului mașinilor, produselor farmaceutice și utilajelor. Invers, consumatorii europeni beneficiază de motoarele de căutare americane și de combustibilii importați.
Europa este conștientă că în joc sunt mize mari pentru ea.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, brațul executiv al UE, și-a petrecut ultimele săptămâni având discuții telefonice și întâlniri cu lideri globali. Ea și colegii ei se străduiesc să aprofundeze acordurile comerciale existente și să încheie altele noi. Se discută despre modul în care pot reduce barierele comerciale între țările europene.
În același timp, iau o poziție dură față de dure China, încercând să se asigure că aceasta nu inundă cu metale și produse chimice ieftine piața europeană, în timp ce pierde accesul la clienții americani din cauza tarifelor ridicate ale lui Trump.
Este o strategie explicită, menită să facă superputerea economică mai puternică și mai puțin dependentă de o Americă din ce în ce mai nestatornică. După cum subliniază în mod regulat von der Leyen, piața de consum din SUA este mare – dar nu se oprește totul la ea.
„SUA reprezintă 13% din comerțul global de bunuri”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul pentru comerț al UE, într-un discurs recent. Scopul „este de a proteja restul de 87% și de a ne asigura că sistemul comercial global prevalează pentru noi ceilalți”.
Succesul este departe de a fi garantat. America este cea mai mare economie a lumii și un furnizor esențial de tehnologie militară și leadership pentru Europa. Nu există nicio posibilitate reală de a-l înlocui în aceste roluri peste noapte. În acest sens, este puțin probabil ca schimbarea de direcție a lui Trump să fie lină.
Dar propria schimbare devine atunci inevitabilă, așa cum a recunoscut von der Leyen într-un interviu acordat Financial Times săptămâna aceasta.
„Vreau să spun, nu irosiți niciodată o criză bună”, a spus ea.
Europa își extinde grupul de prieteni
Europa a spus clar că are dorința să negocieze cu Statele Unite. Sefcovic a călătorit în mod repetat la Washington și intenționează să se întoarcă în Statele Unite luni. Obiectivul este de a lucra pentru a obține „rezultate câștig-câștig”, a declarat vineri Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Blocul comunitar pune pe masă oferte precum reducerea tarifelor pentru mașini și alte produse industriale și creșterea achizițiilor de gaz natural lichefiat american. De asemenea, pregătește represalii dacă negocierile eșuează.
Dar străduința pentru un acord este doar prima parte a strategiei UE. Partea a doua este să-și facă noi prieteni.
Europa a petrecut timp de la realegerea lui Trump lucrând pentru a stabili sau îmbunătăți legăturile comerciale cu diverși parteneri. Oficialii au purtat discuții cu Mexic, India, Coreea de Sud, Africa de Sud și Asia Centrală, pentru a numi doar câteva. Totodată, UE a anunțat joi că va începe discuțiile privind comerțul liber cu Emiratele Arabe Unite.
Von der Leyen a vorbit săptămâna aceasta și cu Mark Carney, noul prim-ministru canadian.
„Ea a reafirmat angajamentul puternic al UE față de comerțul deschis și previzibil și și-a exprimat hotărârea de a lucra îndeaproape cu Canada la reformarea sistemului comercial global”, a declarat blocul comunitar într-un comunicat.
Relația cu China
UE și SUA sunt de acord că sistemul comercial existent nu a reușit să împiedice China să subvenționeze producția, permițându-i să vândă produse ieftine pe alte piețe într-o manieră care îi scoate din afaceri pe producătorii autohtoni.
În această privință, von der Leyen a spus cât se poate de limpede că schimbările regulilor comerciale sunt acum inevitabile.
Ea a explicat pentru FT că în ceea ce privește Organizația Mondială a Comerțului –miezul ordinii bazate pe reguli atât de importante pentru Europa – scopul a fost de a „moderniza, reforma și stabiliza”.
Von der Leyen a subliniat că Europa va sta de pază în timp ce SUA și China se angajează într-o bătălie comercială totală. China a anunțat vineri că va crește tarifele pentru bunurile americane la 125% de la 84%, a treia rundă de represalii într-o escaladare rapidă a războiului comercial dintre cele două superputeri.
Oficialii europeni sunt îngrijorați de faptul că companiile chineze își vor direcționa metalele, produsele chimice și alte produse către continent, clienții americani fiind inaccesibili. Este motivul pentru care UE a înființat un „grup operativ de supraveghere a importurilor” care să poată detecta și răspunde la un potențial aflux de mărfuri.
Cu prilejul convorbirii pe care von der Leyen a avut-o cu premierul chinez la începutul acestei săptămâni, ea a îndemnat Beijingul să negocieze cu Statele Unite și a subliniat că China trebuie să lucreze la soluții structurale pe termen lung pentru a-și reechilibra relațiile comerciale, a transmis UE.
Unii lideri europeni – inclusiv prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez – au făcut presiuni pentru a îmbunătăți relațiile dintre China și UE pe fondul răsturnărilor comerciale. Experții au apreciat însă că este la fel de probabil, dacă nu chiar mai probabil, ca tensiunile comerciale dintre cele două mai degrabă să se intensifice pe fondul unor presiuni crescânde.
Cu toate acestea, strategia de bază a Europei este clară: face presiuni pentru un acord cu SUA, dar recunoaște și faptul că lumea este pe punctul de a se schimba și speră să traverseze această perioadă astfel încât să iasă pe plus.
Întrebarea care se pune este dacă aceste noi sale alianțe îl vor înfuria pe Trump. Președintele american s-a plâns deja pe rețelele de socializare despre faptul că Europa încearcă să încheie acorduri.
„Dacă Uniunea Europeană lucrează cu Canada pentru a face rău economiei SUA, vor fi impuse tarife la scară largă, mult mai mari decât cele planificate în prezent", a scris el pe Truth Social la sfârșitul lunii martie.
Până acum, această amenințare pare să nu fi avut efectul de a descuraja conversațiile.
Nu poate nimeni ignora realitatea că Europa se bazează pe cooperarea americană pentru mult mai multe lucruri decât comerț. Chiar dacă UE ar putea înlocui clienții americani și materiile prime cu alte piețe, sprijinul militar al SUA rămâne esențial atât în războiul din Ucraina, cât și pentru NATO.
Dar deocamdată, UE pare să accepte că regulile sunt pe cale să fie rescrise. Având în vedere acest lucru, liderii săi par să facă tot posibilul pentru a se asigura că, atunci când se întâmplă, vor avea un cuvânt de spus.