Kiruna, un mic oraș minier din nordul Suediei, aflat la 145 de kilometri nord de Cercul Polar, trăiește un proces unic la nivel mondial: centrul său urban este mutat mai la est, bucată cu bucată, relatează hotnews.ro.
Motivul marilor mutări este extinderea exploatărilor companiei de stat LKAB, care de peste un secol extrage fier din cea mai mare mină de fier de pe planetă, scrie The Guardian.
Despre Kiruna se știa până recent că este o localitate ridicată pe un teren stabil, însă exploatările subterane au destabilizat încetul cu încetul terenul de sub oraș, fapt care a forțat autoritățile să aprobe un plan de relocare pe termen lung.
Planul a fost elaborat împreună cu biroul de arhitectură White Arkitekter și implică mutarea centrului orașului și a clădirilor esențiale câțiva kilometri spre est, scrie Global Construction Review.
În ultimele zile, însă, centrul atenției a fost Biserica din Kiruna.
Construită în 1912 și considerată una dintre cele mai frumoase structuri din lemn din Suedia, biserica este un monument de patrimoniu cultural. Cu o greutate de aproximativ 713 tone, aceasta este una dintre cele mai mari clădiri din lemn din țară.
Operațiunea tehnică: Cum pui în mișcare 713 tone
Mutarea bisericii pe 5 kilometri a fost o demonstrație de inginerie la scară mare. Procesul a fost pregătit timp de doi ani, dar execuția propriu-zisă s-a desfășurat relativ rapid.
Mutarea, denumită sugestiv „The Great Church Walk”, a avut loc în zilele de 19 și 20 august, pe timpul zilei, pentru vizibilitate și sigurență.
Ridicarea clădirii și transportul
Structura a fost ridicată cu peste 1,3 metri deasupra solului, printr-un sistem de grinzi din oțel și cricuri hidraulice.
Greutatea totală a clădirii a fost calculată la 713 tone, distribuită uniform pentru a preveni deformările structurale.
Pentru transportul propriu-zis s-au folosit utilaje denumite SPMT (Self-Propelled Modular Transporters) -platforme modulare autopropulsate, fiecare cu câte 28 de axe.
Biserica a fost așezată pe două astfel de trenuri, sincronizate electronic, pentru a se deplasa la viteză mică, de ordinul câtorva metri pe minut.
Inginerii au limitat înclinarea maximă laterală la doar 75 de milimetri – o toleranță extrem de mică pentru o clădire din lemn de peste un secol.
Traseul special adaptat
Drumurile folosite au fost lărgite și consolidate special pentru acest transport, iar în punctele critice s-a adăugat un strat suplimentar și solul a fost compactat pentru a putea susține greutatea bisericii.
Pe tot parcursul, clădirea a fost monitorizată în timp real cu senzori, pentru a detecta eventuale tensiuni sau crăpături.
Odată ajunsă la noua locație, biserica a fost poziționată pe o fundație din beton, concepută să îi asigure stabilitate pentru următoarele decenii.
Urmează și mutarea turnului-clopotniță, printr-o operațiune separată, dar bazată pe aceeași tehnologie.
Un spectacol național, dar și o sursă de tensiuni și controverse
Evenimentul a fost urmărit ca un spectacol național – televiziunea publică suedeză a transmis live, în stil „slow TV”, iar mii de localnici s-au adunat pe traseu pentru a urmări momentul. Inclusiv Regele Suediei a participat, transformând relocarea într-un eveniment cu valoare simbolică pentru întreaga țară.
Totuși, nu toată lumea a privit operațiunea cu entuziasm, scrie The Guardian.
Relocarea bisericii din Kiruna este privită, pe de o parte, ca o performanță inginerească unică în Europa, iar, pe de altă parte, ca un exemplu al dilemelor generate de industrializare.
Mutarea orașului și a bisericii a generat critici din partea comunității sami, populația indigenă din nordul Scandinaviei, care își vede teritoriile și rutele de migrație ale renilor fragmentate de exploatări miniere și de urbanizarea forțată.
Reprezentanți ai comunității sami au denunțat relocarea ca fiind un „spectacol politic și mediatic” menit să distragă atenția de la impactul real al minei asupra mediului și asupra culturii lor.
Aceștia reclamă că zonele tradiționale de transhumanță ale renilor sunt intersectate de drumuri, șantiere și noua dezvoltare urbană. Mai mult, comunitățile sami acuză autoritățile că nu au implicat localnicii în planificare.