Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public după ce a fost externat din spital, iar momentul a fost întâmpinat cu aplauze și emoție de miile de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru. După o absență de câteva săptămâni, cauzată de o gravă problemă de sănătate, Suveranul Pontif a transmis un mesaj de speranță și solidaritate, scrie libertatea.ro
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a apărut din nou în fața credincioșilor, în Piața Sfântul Petru din Vatican, la doar două săptămâni după ce a fost externat din spital. Este prima sa apariție publică după ce a trecut printr-o criză gravă de sănătate, care i-a pus viața în pericol, notează news.ro.
Pontiful a fost internat timp de cinci săptămâni în spitalul Gemelli din Roma, unde a fost tratat pentru o dublă pneumonie. Vizibil slăbit și în scaun cu rotile, apariția Papei în mijlocul mulțimii a fost emoționantă și a adus un mesaj de speranță și rugăciune pentru toți cei care suferă.
„În ziua jubileului bolnavilor și a asistenței medicale, îl rog pe Domnul ca această atingere a iubirii Lui să ajungă la cei care suferă și să încurajeze pe cei care au grijă de ei”, a transmis Papa, duminică, 6 aprilie, în fața credincioșilor. Papa Francisc nu a uitat nici de cei care luptă zi de zi în spitale pentru a salva vieți. A adus un omagiu medicilor, asistentelor și lucrătorilor din sistemul sanitar, subliniind că aceștia nu primesc mereu sprijinul de care au nevoie și, uneori, sunt chiar agresați.
„Mă rog pentru medici, asistente și lucrători din domeniul sănătății, care nu sunt întotdeauna ajutați să lucreze în condiții adecvate și uneori sunt chiar victime ale agresiunii”, a mai spus el. Apariția Papei a fost un moment de bucurie pentru miile de oameni adunați în Piața Sfântul Petru, dar și un semn că, în ciuda vârstei și a problemelor de sănătate, Papa Francisc rămâne un simbol al rezistenței și al iubirii față de cei aflați în suferință.