Convoi oficial, covor roșu și onoruri militare: Papa Leon al XIV-lea a fost primit marți la palatul roman Quirinal pentru prima sa vizită de stat la doi pași de Vatican, vizită în timpul căreia Suveranul Pontif a pledat pentru multilateralism, scrie marți AFP, transmite hotnews.ro.

Sub un soare autumnal, capul Bisericii Catolice a fost escortat pe străzile Romei de cuirasierii gărzii prezidențiale și motocicliștii forțelor de securitate italiene, într-un convoi foarte solemn, pe distanța celor trei kilometri care leagă Cetatea Vaticanului de palatul prezidențial Quirinal.

În discursul său susținut în fața președintelui italian Sergio Mattarella și mai multor lideri politici, Leon al XIV-lea a invitat Italia să „mențină mereu dinamica unei atitudini de deschidere și de solidaritate” față de migranți, potrivit Agerpres.

Printre cei prezenți s-a numărat inclusiv șefa guvernului italian Giorgia Meloni care desfășoară din 2022 o politică de restricție a sosirilor de migranți pe coastele peninsulei.

Pledând pentru multilateralism în fața spectrului unui nou conflict mondial, primul Papă american din istorie a mulțumit Italiei pentru angajamentul său în favoarea copiilor din Fâșia Gaza, în condițiile în care Roma a primit aproape 200 de copii și tineri palestinieni de la începutul războiului pe 7 octombrie 2023.

Episcopul Romei a apărat de asemenea poziția Bisericii cu privire la avort și la sfârșitul vieții, o referire la dezbaterea ce animă Italia după dezincriminarea sinuciderii asistate în 2019, în anumite condiții, pentru bolnavii în mare suferință.

Italia și Vatican, semnatare ale acordurilor de la Latran în 1929, întrețin legături foarte strânse.

Construit în secolul al XVI-lea, palatul Quirinal a fost o reședință papală din 1583 și până în 1870, timp de aproape trei secole. Treizeci de Papi l-au utilizat, până la plecarea lui Pius al IX-lea, după cucerirea Romei de către trupele italiene.