Incident la bordul unui avion al liniei Sriwijaya Air, unde pasagerii i-au obligat pe membrii echipajului sa nu decoleze si sa ii lase sa coboare.



Pasagerii unei companii aeriene indoneziene s-au revoltat din cauza mirosului întepator degajat de un fruct de durian aflat în compartimentul de bagaje al aeronavei, echipajul fiind nevoit sa debarce fructul, potrivit relatarilor aparute miercuri în presa si preluate de dpa.

Pasagerii care s-au îmbarcat luni în cursa Sriwijaya Air din Bengkulu, pe insula Sumatra, catre Jakarta au fost întâmpinati de un miros puternic. Unul dintre acestia a avut curaj sa discute situatia cu echipajul, a relatat cotidianul Kompas.

“Mirosul devenise mai întepator, iar în plus, aerul conditionat nu era pornit, asa ca am chemat o însotitoare de zbor care mi-a dat sa completez un formular”, a scris pe Facebook Amir Zidane, un cântaret care se afla la bord.

Potrivit lui Zidane, un membru al echipajului i-a spus ca mirosul va disparea odata ce avionul va fi în aer.

“Asa ca am strigat la ceilalti pasageri,‘Vreti sa zburati cu acest avion?‘, iar ei au raspuns ’Nu"´â£, a povestit acesta.

Pasagerii au fortat iesirea din aeronava, unii fiind pe punctul de a provoca o altercatie cu echipajul. În cele din urma, echipajul a cedat si a debarcat bagajul cu probleme.

Managerul companiei Sriwijaya Air, Abdul Rahim, a declarat pentru Kompas, ca fructul a fost ambalat corespunzator, potrivit procedurii, dar ca, probabil, au ramas niste resturi care au provocat mirosul din compartiment.

Directorul aeroportului din Bengkulu, Anies Wardhana, a spus ca nu exista nicio reglementare care sa interzica companiilor aeriene sa transporte fructe de durian în cala, dar ca autoritatile sunt dispuse sa revizuiasca reglementarile pentru confortul pasagerilor.

“Ministrul Transporturilor va reevalua reglementarile în zilele care urmeaza”, a spus Wardhana, potrivit Kompas.

Durianul este un fruct popular în Asia de sud-est, dar multi spun ca gustul sau este aparte. Mirosul emanat de acest fruct a fost comparat cu cel de carne stricata sau de sosete transpirate.

Sursa: Agerpres