Particule albe misterioase care au fost aduse de valuri pe o mică porțiune a coastei valenciene din sud-estul Spaniei au determinat autoritățile să închidă luni câteva plaje, ca măsură de precauție, anunță CBS News, potrivit digi24.ro.
Administrația locală din Guardamar de la Safor, în districtul Gandia, din sudul Valenciei, a declarat într-o postare pe rețelele sociale că cel puțin patru plaje din zonă vor rămâne închise din cauza unei „posibile scurgeri marine care afectează zona, cu un material necunoscut prezent în nisip”.
Administrația a îndemnat inițial oamenii să nu se scalde până când materialul nu va fi identificat și nu vor fi determinate riscurile pe care le prezintă, dar într-o postare ulterioară a anunțat că plajele vor fi închise.
Autoritățile locale au declarat că sunt în contact permanent cu autoritățile competente pentru a urmări testarea probelor și pentru a asigura siguranța publică.
Fotografiile publicate de autoritățile locale arătau linii lungi și ondulate de particule mici și albe, aparent aduse la țărm de valuri, care păreau să aibă aproximativ dimensiunea unor boabe de orez.
Acestea păreau să aibă dimensiuni similare cu micile pelete de plastic transportate în întreaga lume ca materie primă pentru fabricarea a numeroase produse de uz casnic și industrial, dar autoritățile spaniole nu au dat imediat niciun indiciu cu privire la natura materialului.
Agenția locală de știri Valencia Plaza a citat surse din cadrul Autorității Portuare din Valencia, potrivit cărora cea mai semnificativă concentrație a contaminantului pare să se afle în jurul gurii râului Serpis, care se varsă în Marea Mediterană la Gandia, chiar la nord de plajele afectate. Potrivit surselor citate de agenție, acest lucru indică o posibilă origine terestră a materialului.
Cel puțin patru plaje locale de-a lungul coastei de la Gandia au fost închise luni: Daimús, Guardamar de la Safor, Bellreguard și Miramar.
Zona afectată se află chiar la nord de unele dintre cele mai populare destinații turistice de pe pitorescul litoral Costa Blanca din Valencia.
Valencia Plaza a raportat că au fost prelevate probe de mediu, atât de apă, cât și de substanța necunoscută, pentru a fi analizate din diferite puncte de-a lungul coastelor afectate.