Pe langa faptul ca a trecut intr-un nou an, Marea Britanie a trecut si intr-o noua era, parasind oficial Uniunea Europeana, dupa 48 de ani de legatura cu proiectul european. Doar cateva zeci de oameni au fost prezenti in piata Parlamentului de la Londra, pentru a asculta clopotul Big Ben. 

Dupa incheierea perioadei de tranzitie de 11 luni la miezul noptii la Bruxelles, si 23:00 ora Londrei, Marea Britanie a iesit oficial din UE.

Dupa 48 de ani de apartenenta la blocul comunitar, Regatul Unit a devenit tara terta.  

Boris JOHNSON, PREMIERUL MARII BRITANII: ”Avem libertatea in mainile noastre si ne este oferita ca sa o folosim la maxim si cred ca va domina instinctul oamenilor din aceasta tara de a se uni intr-un Regat Unit: Anglia, Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord. Sa muncim impreuna pentru valorile noastre in intreaga lume.”  

Incepand de astazi Regatul Unit paraseste piata unica europeana si uniunea vamala. Acest sofer de camion a fost primul care a intrat in Marea Britanie dupa iesirea din UE.  

 Slavi IVANOV, SOFER DE CAMION:”Ma simt extraordinar! Este prima data cand traversez granita in acest an si dupa Brexit. Totul a fost repede, chiar si testul la Covid a fost rapid deoarece militarii au fost draguti. Totul a fost rapid. Ma asteptam sa dureze. Toata lumea se astepta la asta.”  

Londra a parasit oficial Uniunea Europeana pe 31 ianuarie. In perioada de tranzitie care a urmat Regatul Unit a continuat sa aplice regulile blocului comunitar. Pe ultima suta de metri cele doua parti au agreat un acord comercial, care intra in vigoare astazi.  

 Peter MARSHALL, AGENT ECONOMIC, MAREA BRITANIE: ”Va exista un impact economic, vor fi implicate niste costuri si, evident, din pacate aceste costuri vor fi suportate de consumatori pentru ca e nevoie de mai multa documentatie, mai mult timp petrecut in porturi. Eu am votat pentru Brexit, dar daca ar fi sa dau timpul inapoi, nu stiu cum as vota.”  

Steven WATERS, AGENT ECONOMIC: ”Pe termen scurt, poate cateva saptamani, furnizorii vor fi un pic stresati, dar pe termen lung sunt optimist si cred ca este o oportunitate imensa pentru aceasta tara.”  

Asadar, de astazi intra in vigoare noi conditii de calatorie, studii, munca si afaceri pentru cetatenii Uniunii Europene, implicit pentru moldovenii cu cetatenie romana. Romanii vor putea petrece pana la 6 luni pe an in Marea Britanie in calitate de turisti, insa cei care vor sa munceasca sau sa studieze in acea perioada vor avea nevoie de viza, la fel cum se intampla acum si cu moldovenii cu pasaport biometric.   Aceasta se acorda prin atingerea unui prag de 70 de puncte, care reprezinta un total cumulat din diverse criterii, cum ar fi oferta de munca, salariul minim corespunzator calificarii si cunoasterea limbii engleze. Viata moldovenilor stabiliti legal in Marea Britanie inainte de 30 ianuarie 2020 nu se va schimba.