Atacurile împotriva instalațiilor nucleare și aparatului militar al țării marchează prăbușirea rețelei de alianțe construite de Iran în Orientul Mijlociu. Concepută după războiul Iran-Irak din anii 1980 pentru a proteja teritoriul Republicii Islamice, aceasta nu a reușit să descurajeze atacurile din Israel și acum SUA, spun analiștii citați de le Monde și New York Times. Un rol decisiv l-a jucat un asasinat, mai vechi, îndeplinit de forțele secrete ale Israelului, scrie hotnews.ro.

Cu doar câțiva ani în urmă, Iranul și aliații săi se aflau la apogeul puterii și influenței.

Gruparea militantă libaneză Hezbollah era cea mai puternică forță militară și politică din Liban.

Guparea Houthi din Yemen erau mică, dar redutabilă, și bloca transportul maritim internațional în Marea Roșie.

În Siria, președintele Bashar al-Assad își reconstruia poziția, după ani de izolare.

Iar Iranul însuși, în ciuda faptului că fusese lovit de ani de sancțiuni, își dovedea valoarea ca aliat al Rusiei, sprijinind Kremlinul în războiul său cu Ucraina.

În prezent, acești aliați și miliții proxy nu mai sunt de găsit. Chiar și Vladimir Putin tace.

Iranul este mai izolat ca niciodată de la începuturile Republicii Islamice, regimul său fiind aproape singur în fața uneia dintre cele mai grave amenințări din ultimele decenii, reprezentată de atacurile Israelului și, acum, ale Statelor Unite.

O strategie veche de decenii

Deși vecinii săi arabi și aliații precum Rusia și China au condamnat rapid atacurile Israelului asupra Iranului, ei nu au oferit niciun sprijin concret. Iar Kremlinul a lăsat orice comunicare pe seama ministrului său de externe.

De asemenea, Iranul nu mai are niciun aliat în Siria de la căderea regimului Assad. Iar rețeaua sa de miliții este zdruncinată după un an și jumătate de război cu Israelul.

Hezbollah, considerat odată cel mai puternic aliat al Iranului, nu a lansat niciun atac asupra Israelului de la începerea ultimelor bombardamente asupra Iranului.

După ce Statele Unite au atacat Iranul, Houthi au declarat că sunt gata să reia atacurile asupra Mării Roșii, dar nu este clar dacă pot oferi un sprijin substanțial Iranului.

„Asistăm acum în întreaga regiune la prăbușirea strategiei și capacității Iranului de a-și proiecta influența, care a durat zeci de ani”, a declarat pentru New York Times Firas Maksad, cercetător la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington.

Această doctrină de apărare a ghidat Republica Islamică de la răsturnarea monarhiei în 1979 și invazia declanșată de Irakul vecin, care a declanșat un război de opt ani.

Liderii iranieni au ieșit din acel conflict hotărâți să nu mai fie niciodată izolați în fața dușmanilor sau agresorilor, spun experții.

În jurul anului 2020, Iranul se afla la apogeul puterii și influenței sale

În deceniile care au urmat, Iranul a investit miliarde de dolari, zeci de mii de arme și cei mai buni militari ai săi în construirea unei rețele de miliții proxy care să îi permită să-și proiecteze puterea și influența în Orientul Mijlociu, menținând în același timp conflictul departe de teritoriul iranian.

Aceste grupuri – printre care Hamas, Hezbollah, Houthi și milițiile din Irak – au oferit Iranului aliați la granița cu Israelul sau în apropierea acesteia, care ar putea constitui un factor de descurajare împotriva atacurilor israeliene asupra Iranului și ar putea lansa atacuri asupra Israelului.

„Randamentul investiției a fost semnificativ”, a spus Maksad.

În jurul anului 2020, Iranul se afla la apogeul puterii și influenței sale prin intermediul aliaților regionali. În același timp, guvernele din Golf, care îl considerau un rival în regiune și se apropiau de Israel ca potențial aliat, au decis că diplomația era o abordare mai pragmatică în relația cu Iranul.

Alianțele Iranului cu actori cheie precum Rusia și China erau mai strânse ca niciodată, iar Kremlinul investea mai mult în această țară.

Susținut de acest sprijin, Iranul a reușit să-și consolideze statutul într-o regiune în care, altfel, ar fi fost un outsider.

Prăbușirea strategiei

Dar, în anii care au urmat, o serie de pași greșiți și calcule eronate au declanșat declinul rețelei de putere a Iranului, spun experții.

Un atac cu drone al SUA în 2020 l-a ucis pe comandantul suprem al securității și informațiilor iraniene, Qassem Soleimani, care conducea forțele proxy ale Iranului.

Aceste forțe nu și-au revenit niciodată complet după pierderea lui. În timp ce Soleimani le conducea într-un mod descentralizat, succesorul său a căutat un grad mai mare de coordonare între grupuri, ceea ce le-a făcut vulnerabile.

„Acest lucru a transformat rețeaua într-o întreprindere mult mai birocratică, ceea ce a expus-o mai mult la penetrarea serviciilor de informații israeliene”, a explicat pentru New York Times Ali Vaez, directorul proiectului Iran al International Crisis Group.

De la atacul condus de Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, rețeaua a fost grav afectată.

Hamas, care a guvernat mult timp în Gaza, a pierdut mii de luptători după mai bine de un an de război cu Israelul, iar capacitatea sa de a amenința Israelul cu rachete este grav slăbită.

În Liban, Israelul i-a eliminat pe liderii Hezbollah, a distrus o mare parte din arsenalul său și i-a afectat grav influența politică în țară.

„Axa rezistenței”, rețeaua de mișcări armate țesută cu răbdare de Republica Islamică din Peninsula Arabă până pe țărmurile Levantului, era în realitate deja slăbită.

Dar îngenuncherea Hezbollahului, cel mai vechi și mai puternic pilon al axei dincolo de Iran, a declanșat numărătoarea inversă către anihilarea strategiei sale de apărare și expansiune regională, scrie Le Monde.

În decembrie, guvernul Assad din Siria a căzut.

Acesta fusese unul dintre cei mai apropiați aliați ai Iranului în regiune, oferind o punte terestră esențială pentru transportul de bani și arme către reprezentanții săi din Liban și dincolo de granițele acestuia.

Neîncredere în Teheran

Chiar și în timp ce reprezentanții săi erau slăbiți, Iranul părea reticent să se implice într-o confruntare directă cu Israelul pentru a sprijini aceste grupuri. Această decizie a costat Iranul credibilitatea.

„În general, situația a determinat multe dintre aceste grupuri să ajungă la concluzia că aceasta nu este o rețea bazată pe conceptul „unul pentru toți și toți pentru unul”, ci mai degrabă doar pe cel din urmă”, a spus Vaez.

Ca urmare, acești reprezentanți sunt fie incapabili, fie nu doresc să răspundă în momentul în care Iranul are cea mai mare nevoie de ajutor.

Atât Hezbollah, cât și milițiile irakiene susținute de Iran se confruntă cu o presiune internă intensă din partea susținătorilor lor și a liderilor țărilor lor pentru a nu se implica în conflictul actual cu Israelul.

Necunoscute

Houthi rămân o necunoscută.

Grupul a ajuns la un acord cu Statele Unite în luna mai pentru a opri atacurile împotriva navelor americane din Marea Roșie.

Dar un purtător de cuvânt militar al grupării a declarat sâmbătă, înainte de atacul SUA asupra Iranului, că grupul va viza din nou navele americane „în cazul în care americanii se vor implica în atacul și agresiunea împotriva Iranului”.

Iranul mai are de asemenea un bastion mai mult sau mai puțin intact dincolo de granițele sale: Irakul.

Mai multe organizații militare șiite, sau 235.000 de luptători, care răspund direct la ordinele Liderului Suprem, au fost scutite de represaliile israeliene, scrie Le Monde.

Pentru statul evreu, care a continuat să-și afirme superioritatea în coridorul aerian care duce spre Teheran, aceste contingente reprezintă doar o amenințare relativă.

În Irak, de la invazia americană, radarele au fost dirijate, controlate și filtrate de Statele Unite, fără ca guvernul de la Bagdad să aibă vreun cuvânt de spus în această privință. În aer aer, calea este liberă, așa cum o demonstrează raidurile aeriene masive care se abat asupra Iranului din 13 iunie.

Ce poate face Rusia? Nu prea multe, deocamdată

Alți aliați străini au clarificat că relațiile lor diplomatice nu se extind la niciun fel de pact de apărare.

În ceea ce privește Rusia, implicarea sa riscă să îndepărteze Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, doi parteneri din ce în ce mai importanți ai Rusiei, care nu ar saluta un Iran mai puternic.

În plus, forțele ruse sunt deja angajate în Ucraina.

Deși liderii arabi au încercat să calmeze tensiunile și să descurajeze Statele Unite să se implice, ei au clarificat, de asemenea, că nu sunt dispuși să intervină.

Unii continuă chiar – în privat – să discute despre parteneriatul cu Israelul și despre dorința de a slăbi Iranul.

Mesajul pe care mulți lideri arabi l-au transmis Iranului este că „vor rămâne în afara acestei lupte și vor să se asigure că Iranul nu îi va viza în niciun fel pe măsură ce situația se agravează”, a declarat pentru New York Times Randa Slim, cercetătoare non-rezidentă la Institutul de Politică Externă al Universității Johns Hopkins.

„Iranul nu a mai fost izolat de la sfârșitul războiului Iran-Irak”, a adăugat Slim. „Pentru ei, aceasta este o amenințare existențială”, a subliniat ea.