1.133 de oameni, printre care și jurnaliști, au fost reținuți în urma protestelor din Turcia declanșate după arestarea lui Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului și principalul rival politic al președintelui Erdoğan, transmite hotnews.ro.
Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne al Turciei, Ali Yerlikaya, care a anunțat printr-o postare pe X că 1.133 de suspecți au fost reținuți în legătură cu activități „ilegale desfășurate între 19 și 23 martie 2025”.
Potrivit presei din Turcia, poliția a făcut noi arestări în noaptea de duminică spre luni. Conform grupului turc pentru drepturile omului MLSA, zece jurnaliști turci, inclusiv un fotograf de la Agenţia France-Presse, se află în arest la domiciliile lor din Istanbul şi Izmir, al treilea oraş ca mărime al ţării.
Proteste violente după arestarea lui Ekrem Imamoglu
Ekrem Imamoglu, principalul rival al lui Recep Tayyip Erdogan, urma să fie ales duminică, în cadrul unui vot, drept candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP) pentru alegerile prezidențiale din 2028. El a fost arestat miercuri, fiind acuzat de corupție. Imamoglu a respins acuzațiile împotriva sa și au spus că acestea sunt motivate politic.
Ca răspuns la arestarea sa, duminică seară au avut loc cele mai violente proteste din ultimii zece ani din Turcia. Protestatarii s-au adunat în apropierea primăriei din Istanbul duminică seară pentru a cincea oară consecutiv, purtând steaguri turcești și scandând în fața polițiștilor antirevoltă.
Soția lui Imamoglu, Dilek Kaya Imamoglu, s-a adresat mulțimii din fața primăriei din Istanbul. Ea a afirmat că „nedreptatea” cu care s-a confruntat soțul ei a „atins o coardă sensibilă a fiecărei conștiințe”.
Potrivit BBC, forțele de ordine au fost văzute trăgând cu tunuri cu apă și folosind spray cu piper împotriva unor protestatari.
Președintele turc Recep Erdogan a condamnat demonstrațiile și a acuzat CHP că încearcă să „tulbure pacea și să polarizeze poporul nostru”.
