Phenianul își decorează soldații care luptă în războiul din Ucraina. Prezența trupelor nord-coreene, negată în primă fază de Moscova, a fost semnalată prima dată în toamna anului trecut. Astăzi, presa controlată de stat a difuzat imagini care îl arată pe Kim Jong Un, aparent copleșit de emoție, în genunchi în fața pozei unui soldat care a murit în luptă.
În timpul unei ceremonii care a avut loc la sediul Partidului Muncitorilor din Coreea, Kim Jong Un i-a salutat pe soldaţii reveniţi după ce au luptat pe frontul din Ucraina de partea Rusiei. Imaginile îl arată pe liderul nord-coreean îmbrăţişând un soldat care părea să plângă.
În alte secvențe difuzate de presa de stat controlată de Phenian, Kim Jong Un se poate vedea în genunchi în faţa portretului unui soldat căzut în luptă, înainte de a depune medalii şi flori în faţa altora. Secvențele par a fi rupte dintr-un spectacol regizat.
Iar alte imagini vorbesc despre regimul dictatorial de la Phenian. Oamenii prezenți la ceremonie, inclusiv copii, au stat într-o coloană ca să se închine în fața lui Kim Jon Un și să-i strângă mâna. În aprilie, Coreea de Nord a confirmat pentru prima dată că a desfăşurat un contingent de soldaţi pentru a lupta cu trupele ucrainene alături de forțele ruse. Serviciile de informaţii din Coreea de Sud şi din alte ţări occidentale au afirmat că Phenianul a trimis mai mult de 10.000 de soldaţi în regiunea Kursk în 2024, împreună cu obuze de artilerie şi sisteme de rachete cu rază lungă. Aproximativ 600 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar câteva mii au fost răniți luptând pentru Rusia, a declarat Seulul. Rusia a negat în primă fază prezența militarilor nord-coreeni în Ucraina și apoi a recunoscut că trupele Phenianului luptă de partea sa.