Dupa summitul de ieri de la Bruxelles Comisia Europeana a anuntat ca incheie un plan de actiuni cu Turcia pentru a controla fluxul imigrantilor. In schimb, Ankara a cerut accelerarea negocierilor pentru simplificarea regimului de vize.
Liderii UE reuniti la Bruxelles promit masuri de reducere a fluxului de imigranti care vor sa ajunga in Europa. Astfel, Turcia va primi ajutor financiar pentru a gazdui mai multi refugiati pe teritoriul sau.
Angela MERKEL, CANCELARUL GERMANIEI: ”Am discutat cu ce pot contribui statele membre, dar avem nevoie de proceduri concrete în acest sens. Opinia generala a fost ca cei mai multi refugiati ar trebui sa fie gazduiti cât mai aproape de statele de origine.”
Referitor la liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii turci, comisarul european a declarat ca acest punct va fi discutat detaliat in primele luni ale anului viitor. Turcia a primit pana acum 2 milioane de refugiati sirieni.
Intre timp, Bulgaria a anuntat ca granicerii sai au impuscat mortal un imigrant afgan in timp ce incerca sa treaca frontiera ilegal impreuna cu alte 48 de persoane. Presa straina nu a oferit mai multe detalii despre incident, insa a notat ca imigrantii ar fi fost agresivi si inarmati. Pe de alta parte, Ungaria a anuntat ca va decide astazi daca va inchide granita cu Croatia din cauza numarului prea mare de refugiati.

