Planul a fost discutat la Riad, unde SUA și Rusia au căzut de acord să dea oficial startul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina, scrie Fox News, transmite hotnews.ro.
Statele Unite și Rusia au elaborat un plan de pace pentru Ucraina, care include organizarea de noi alegeri ca etapă-cheie în soluționarea conflictului, potrivit corespondentei Fox News la Casa Albă, Jacqui Heinrich.
Planul are trei etape: „o încetare a focului, alegeri în Ucraina, apoi semnarea unui acord final”.
Fox News citează mai multe surse diplomatice care susțin că acest plan a fost discutat în Arabia Saudită, unde au avut loc marți negocieri privind soluționarea conflictului.
Atât Washingtonul, cât și Moscova consideră organizarea de noi alegeri în Ucraina drept condiția esențială pentru succesul acestui proces de pace, precizează Heinrich.
Tot ea spune că această propunere va fi probabil controversată, deoarece Rusia este constant criticată pentru organizarea de alegeri nedemocratice.
În același timp, în Ucraina există o temere generalizată că un scrutin ar putea duce la alegerea unui președinte pro-rus.
Putin vrea schimbarea lui Zelenski
Kievul nu a organizat alegeri la termen – parlamentare în 2023 și prezidențiale în 2024 – invocând starea marțială. Oficialii au subliniat de asemenea că derularea unui scrutin ar fi imposibilă în condițiile războiului.
Oficialii de la Kremlin au subliniat însă în mai multe rânduri că Moscova dorește să negocieze cu un președinte „legitim”.
Heinrich citează și o informare dinspre partea ucraineană, obținută de asemenea prin surse diplomatice:
„Putin evaluează probabilitatea alegerii unui președinte marionetă ca fiind destul de ridicată și este de asemenea convins că orice alt candidat decât actualul președinte al Ucrainei va fi mai flexibil și pregătit pentru negocieri și concesii. La rândul său, Trump este gata să accepte orice rezultat electoral, inclusiv posibilitatea alegerii unei marionete pro-ruse. Trump și Putin consideră că șansele ca actualul președinte al Ucrainei să fie reales sunt reduse“.
Pas important spre negocieri
Prima reuniune SUA – Rusia la nivel înalt din ultimii ani s-a terminat marți după patru ore și jumătate de discuții. Emisarii Moscovei au spus că tratativele au fost „serioase” și „pozitive”, în vreme ce partea americană a anunțat că două echipe vor fi constituite pentru inițierea negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina, scriu Reuters și AFP.
În timp ce delegațiile conduse de Marco Rubio și Serghei Lavrov discutau la Riad, ministerul de externe rus de la Moscova a anunțat că are pretenția ca NATO să renunțe la decizia luată la summitul din 2008 de la București privind aderarea Ucrainei la Alianță.
În schimb, președintele ucrainean și-a amânat vizita pe care trebuia să o efectueze miercuri în Arabia Saudită și a denunțat discuțiile „despre Ucraina, fără Ucraina”. Liderul de la Kiev a insistat că „negocierile nu ar trebui să aibă loc pe la spatele nostru” și a punctat că Ucraina nu va ceda în fața „ultimatumurilor” Moscovei.
Trimițându-și echipa să discute despre pace cu delegația președintelui rus Vladimir Putin înainte de a consulta Europa, președintele american Donald Trump i-a lăsat pe liderii europeni în situația de a-și găsi un rol în eforturile diplomatice din jurul încheierii războiului din Ucraina, comentează marți CNN, în urma întâlnirii de la Riad.
Trump a dezvăluit că a vorbit cu Putin miercurea trecută și că negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina vor începe „imediat”.
Astăzi, prima etapă a acestor discuții privind viitorul Ucrainei a avut loc la Riad, Arabia Saudită – fără ca Ucraina sau Europa să fie invitate la masă
Principalele lucruri care s-au aflat după întâlnire
Patru principii: SUA și Rusia au convenit asupra a patru principii, a declarat marți secretarul de stat american Marco Rubio. Acestea includ redeschiderea ambasadelor celor două țări în capitalele Moscova și Washington, numirea de către SUA a unei echipe la nivel înalt pentru a contribui la încheierea războiului din Ucraina, începerea discuțiilor privind „cooperarea geopolitică și economică” pe care o încheiere a războiului din Ucraina ar putea-o oferi SUA și Rusiei și, în cele din urmă, angajamentul tuturor celor implicați în discuțiile de astăzi de a se asigura că acestea progresează în mod productiv.
Cum au reacționat diferitele părți în urma discuțiilor:
„O realizare uriașă”: Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții al Rusiei și parte a echipei de negociere a Moscovei în Arabia Saudită, a descris discuțiile drept o „realizare uriașă” după ani de dușmănie, iar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că acestea au fost „utile”.
„Oportunități extraordinare”: Rubio a declarat că „oportunități extraordinare” ar putea apărea atât pentru SUA, cât și pentru Rusia, dacă războiul din Ucraina se încheie. Rubio a spus că există „oportunități credibile” pentru SUA de „a se asocia cu rușii din punct de vedere geopolitic pe probleme de interes comun și, sincer, economic”. Vorbind cu reporterii după discuții, Rubio a mai spus că Trump este singura persoană care poate pune capăt războiului din Ucraina. Între timp, consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Mike Waltz, a declarat că negocierile vor implica discuții privind teritoriul și garanțiile de securitate.
Ucraina nu va „ceda ultimatumurilor Rusiei”, a declarat președintele Volodimir Zelenski după discuțiile dintre oficialii administrației Trump și Moscova. Înainte de discuțiile de marți de la Riad, Zelenski afirmase că va refuza să semneze orice fel de acord negociat fără implicarea Kievului.
Mai devreme în cursul zilei, alți lideri europeni au reacționat, șefa Comisiei Europene spunându-i emisarului SUA pentru Ucraina-Rusia, Keith Kellogg, în timpul unei întâlniri, că „acum este un moment critic” pentru război și că o rezoluție „trebuie să respecte independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. Separat, ministrul britanic al apărării, John Healey, a declarat, de asemenea, că eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina anunță „o nouă eră a amenințării”. China a transmis, de asemenea, că se așteaptă ca „toate părțile” care au legătură cu războiul din Ucraina să se așeze împreună la masa negocierilor de pace.