Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2031 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres, potrivit hotnews.ro.

„Numai aici, la (şantierul naval) Sevmaş, este prevăzută construirea a şase noi submarine nucleare până în 2031”, a spus Putin în timpul ceremoniei de lansare la apă a submarinului Kniaz Pojarski, în oraşul Severodvinsk.

Potrivit preşedintelui rus, în ultimii şase ani au fost construite cinci submarine din clasa Borei-A şi cinci submarine din clasa Yasen-M. „Este important să continue producţia de serie a submarinelor Yasen-M”, a indicat el.

Putin a subliniat că una dintre priorităţile care trebuie avute în vedere pentru ca Rusia să rămână relevantă pe scena internaţională este construcţia de submarine nucleare strategice, întrucât acestea reprezintă „una dintre componentele cele mai importante ale triadei nucleare şi care permite Rusiei să menţină echilibrul de putere în lume”.

Preşedintele rus a mai spus că peste 70 de nave militare sunt în prezent în construcţie la şantierele navale ruseşti, nave care vor face parte din Marina militară modernă pe care el a promis-o anterior.

Liderul de la Kremlin a menţionat de asemenea că a fost planificată construcţia a cel puţin nouă submarine echipate cu rachete de croazieră Kalibr, precum submarinul Kronstadt, care face parte din „Proiectul 677 Lada” şi este operaţional din anul 2024.