Inundațiile i-au pus la grea încercare și pe localnicii și turiștii aflați pe insula Ibiza. Armata a fost chemată în ajutor după ce ploile neîncetate au provocat torenți puternici. Iar aeroportul a fot nevoit să închidă primul terminal deoarece apa a curs din tavanul clădirii timp de câteva ore.  

Vremea rea a devastat mai multe regiuni spaniole. Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de ploi torențiale pentru insulele Ibiza și Formentera.

Ibiza a fost lovită de ploi torențiale, astfel că a fost nevoie de intervenția soldaților. Oamenii și-au văzut curțile, grădinile și locuințele inundate. De asemenea, mai multe mașini au fost luate de ape.

Cel puțin 60 de persoane au avut nevoie să fie salvate din mijlocul puhoaielor.

Și principalul terminal de la aeroport a fost inundat, iar apa a curs din tavan timp de câteva ore.

Presa spaniolă relatează că serviciile de urgență au emis o alertă telefonică către populație, îndemnând-o să evite zonele predispuse la inundații, inclusiv terenurile joase și subsolurile. De asemenea, oamenii au fost avertizați să se refugieze pe terenuri mai înalte în cazul în care apa pătrunde în locuințele lor.