O moldoveanca care ar munci in casa prezentatoarei unui show televizat din Rusia a ajuns in stare grava la spital. Aceasta a cazut de pe o scara de la 3 metri inaltime, in timp ce vopsea peretii casei. Moldoveanca s-a ales cu 4 coaste rupte, dar si cu mai multe vanatai si zgaraieturi.
Incidentul s-a produs pe 10 februarie, insa moldoveanca s-a adresat la medic abia astazi. Cel mai probabil starea ei s-a agravat, asa ca femeia a decis sa cheme ambulanta. Potrivit presei ruse, numele femeii ar fi Svetlana si ea ar fi muncit la vila vedetei ruse, Olga Buzova. In timp ce se afla pe o scara, la 3 metri inaltime si vopsea peretii, angajata ar fi cazut. In afara de multiple vanatai, moldoveanca si-a rupt 4 coaste.
“Cum se simte ea? -Ea este la spital. Acum 2 zile am vizitat-o, iar ieri m-a sunat politistul de sector.”
In urma incidentului, s-a depistat ca moldoveanca nu detine acte, care i-ar permite sa munceasca in Rusia. Ulterior, oamenii legii au efectuat verificari in casa Olgai Buzova, pentru a vedea daca acolo au fost angajate ilegal si alte persoane. Imediat, cazul a ajuns in atentia presei ruse.
“Astazi, am încercat sa aflam în ce conditii au fost angajati ceilalti muncitori. Când au fost întrebati daca au actele necesare, lucratorii nu au raspuns nici da, nici nu. Au avut o reactie stranie. Acestia s-au speriat putin.”
Presa rusa scrie ca exista o versiune potrivit careia moldoveanca ar fi fost batuta. Oamenii legii investigheaza cazul, pentru stabilirea circumstantelor producerii incidentului.

