Donald Trump l-a sunat marți în sfârșit pe noul președinte al României, Nicuşor Dan, pentru a-l felicita în privința victoriei electorale obținute pe 18 mai. Conversația a durat în jur de 10 minute și a fost „foarte cordială și caldă”, a declarat pentru Tim Ross de la Brussels Playbook o persoană care cunoaște conținutul discuției, potrivit Rador Radio România, scrie g4media.ro

Despre ce au vorbit: „Consolidarea parteneriatului nostru strategic, care are nevoie să fie întărit”, a declarat aceeași sursă. Trump și Dan s-au invitat totodată reciproc în vizită (Dan a postat un sumar pe Facebook).

Despre ce n-au discutat: Toate ocaziile în care Elon Musk și JD Vance le-au reproșat autorităților române că au anulat alegerile de anul trecut și l-au împiedicat pe ultranaționalist Călin Georgescu să candideze. Ori despre cel mai nou român îndrăgit de mișcarea MAGA, George Simion, și tentativa lui eșuată de a-l devansa pe Dan în runda decisivă. Sau despre decizia guvernului american de a suspenda scutirea de vize pentru cetățenii români. Sau despre probabilitatea ca Vladimir Putin să-și pună semnătura pe un tratat de pace cu Ucraina.