Prințesa Leila Pahlavi s-a născut într-una dintre cele mai puternice familii regale ale secolului XX, însă și-a petrecut cea mai mare parte a vieții departe de țara care i-a modelat identitatea, scrie digi24.ro.
Fiica cea mică a lui Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, și a împărătesei Farah Pahlavi, a urmat un parcurs liniștit, de la coridoarele palatului din Teheran la camerele de hotel din exil. Povestea ei reflectă nu numai prăbușirea unei dinastii, ci și costul personal al strămutării bruște, al pierderii și al durerii nerezolvate.
Copilăria în curtea Pahlavi
Leila Pahlavi s-a născut pe 27 martie 1970, la Teheran, fiind al patrulea și cel mai mic copil al șahului și al împărătesei Farah. Primii ani ai vieții sale s-au desfășurat în lumea protejată a curții Pahlavi, marcată de ceremonii, tutori privați și un accent puternic pe cultura și istoria persană.
Casa regală a fost, de asemenea, influențată de modernizarea rapidă a Iranului în timpul domniei șahului, iar Leila a crescut într-un mediu care îmbina tradiția cu influența occidentală.
În ciuda măreției, relatările familiei sugerează că era o copilă sensibilă și introspectivă, profund atașată de părinții și frații ei. Această lume protejată nu avea însă să dureze mult.
Revoluția care a schimbat totul
În ianuarie 1979, pe măsură ce protestele împotriva șahului se intensificau și scandările „Moarte șahului” răsunau în fața reședințelor regale, familia Pahlavi a fugit din Iran. Leila avea doar nouă ani. Revoluția iraniană nu numai că a pus capăt domniei tatălui ei, dar a și lipsit familia de cetățenie, siguranță și cămin.
A urmat o perioadă de mișcare constantă. Familia a locuit temporar în Egipt, Maroc, Bahamas, Mexic, Statele Unite și Panama, adesea sub o presiune politică intensă. Amenințările cu asasinarea erau iminente, iar guvernele erau reticente să îi găzduiască pentru mult timp. În această perioadă, Mohammad Reza Shah se lupta și cu un limfom în stadiu avansat, ceea ce adăuga tensiune emoțională unei existențe deja precare.
Pentru Leila, exilul a însemnat prăbușirea bruscă a certitudinii. Rutina și protecția vieții de la palat au fost înlocuite de reședințe păzite, școli necunoscute și un sentiment permanent de instabilitate.
Pierderea și adaptarea în exil
Șahul a murit la Cairo pe 27 iulie 1980, la mai puțin de doi ani după ce a părăsit Iranul. Leila avea 10 ani. Moartea lui a marcat o altă ruptură, închizând capitolul oricărei speranțe de întoarcere și adâncind sentimentul de dezrădăcinare al familiei.
Împărăteasa Farah s-a stabilit în cele din urmă cu familia în Statele Unite, în Greenwich, Connecticut. Leila a frecventat Școala Internațională a Națiunilor Unite din New York înainte de a absolvi Rye Country Day School în 1988. Ulterior, și-a împărțit timpul între Statele Unite și Paris, devenind fluentă în mai multe limbi, printre care farsi, engleza și franceza.
În aparență, viața ei părea privilegiată. În realitate, ea se lupta să-și împace identitatea de prințesă iraniană cu anonimatul și distanța emoțională a exilului. Prietenii și familia au vorbit mai târziu despre sentimentul ei de dezrădăcinare, de a nu aparține pe deplin trecutului și de a nu se simți în largul ei în prezent.
Problemele de sănătate
Odată cu intrarea în vârsta adultă, Leila s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Ea suferea de sindromul oboselii cronice, depresie și anorexie severă, afecțiuni care au necesitat tratament repetat atât în SUA, cât și în Marea Britanie.
Pe lângă anorexie și depresie, Leila s-a luptat și cu dependența de medicamente eliberate pe bază de rețetă, în special somnifere, o dependență care s-a dezvoltat de-a lungul anilor de tratament.
Prietenii și familia au sugerat ulterior că medicamentele au devenit un mecanism de coping pentru insomnia cronică, anxietate și izolare emoțională, mai degrabă decât pentru uz recreativ. Aceste lupte au rămas în mare parte private, dar s-au intensificat în ultimii ani ai vieții sale.
Mama ei, împărăteasa Farah, a rămas implicată îndeaproape în îngrijirea ei, sperând că stabilitatea și timpul ar putea ușura durerea fiicei sale.
Leila a evitat în mare parte viața publică, deși a lucrat pentru scurt timp ca model la Paris. Era cunoscută pentru eleganța și reținerea sa, dar și pentru retragerea sa. Spre deosebire de fratele său mai mare, Reza Pahlavi, care a asumat un rol politic public ca prinț moștenitor în exil, Leila a rămas discretă, incomodată de atenția primită și împovărată de așteptările legate de un trecut pe care nu și-l alesese.
Moartă la Londra
Pe 10 iunie 2001, prințesa Leila Pahlavi a fost găsită moartă în camera ei de la Hotelul Leonard din Londra. Avea 31 de ani. Ancheta a concluzionat că a murit din cauza unei supradoze de barbiturice prescrise, în organismul ei fiind găsită și cocaină. Moartea a fost considerată probabilă sinucidere.
Moartea ei i-a șocat pe cei care o cunoșteau, dar a subliniat și profunzimea luptelor sale de lungă durată. A fost înmormântată la Paris, departe de Iran, un detaliu pe care mulți l-au considerat tragic simbolic pentru viața ei în exil.
În anii următori, familia a fost lovită de o nouă tragedie, odată cu moartea fratelui ei, prințul Ali Reza, în 2011, tot în exil (care s-a sinucis). Împărăteasa Farah a scris de atunci memorii în care reflectă asupra pierderii, memoriei și identității.