Doar doua, din cele 57 de atacuri aeriene ale Rusiei in Siria au vizat pozitii ale gruparii Statul Islamic, in timp ce restul au avut ca tinte opozitia sustinuta SUA. Afirmatia a fost facuta de catre premierul turc, care a precizat ca provin de la serviciile militare turce. De asemenea, secretarul general NATO, acuza Moscova ca a trimis trupe terestre in Siria. Informatie respinsa de oficialii rusi.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL NATO: ”Pot confirma ca am vazut o consolidare substantiala a efectivelor rusesti în Siria: forte aeriene, forte antiaeriene, dar si trupe terestre. In legatura cu baza aeriana rusa, de asemenea, am observat si o prezenta navala suplimentara.”
Un oficial militar rus insa a negat informatiile, sustinand ca in Siria au fost trimise doar forte aeriene. Acestea au efectuat astazi bombardamente intense in provincia siriana Hama si in zone invecinate din provincia Idlib. Cea mai mare parte a provinciei Idlib este controlata de o alianta a insurgentilor, din care fac parte aripa siriana a retelei al-Qaida, Frontul al-Nusra, si alte grupari islamiste care au pus presiune pe armata siriana.
Din data de 30 septembrie, Rusia, un aliat al presedintelui sirian Bashar al-Assad, a inceput o campanie aeriana in Siria. afirmand ca vizeaza militantii gruparii jihadiste Stat Islamic. Dar luptatorii din teren si statele occidentale au avertizat ca atacurile ruse i-ar tinti pe rebelii ce se opun regimului Bashar al-Assad. Moscova a negat de mai multe ori ca ar bombarda zone locuite de civili sau grupari aflate in opozitie.
Anatoli ANTONOV, VICEMINISTRUL RUS AL APARARII: ”Nu folosim doar informatiile pe care le primim de la partenerii sirieni. Verificam toate datele de o suta de ori si atacam doar atunci cand suntem siguri ca nimerim tintele."
Oficialul a lansat si un apel de colaborare, mai ales cu partea americana pentru a fi evitate anumite incidente in aer.
Pilotii americani de pe avioanele de vanatoare F-16, care decoleaza din Turcia, au intrat pentru prima oara in contact "vizual" cu avioane rusesti in urma cu doua zile in spatiul aerian al Siriei. Avioanele rusesti s-au apropiat de cele americane la o distanta de mai putin de peste 30 km, astfel incat pilotii US Air Force i-au putut observa vizual prin camerele lor de ochire prin radare aflate la bord.
Anatoli ANTONOV, VICEMINISTRUL RUS AL APARARII: ”Stim ca este imposibil sa invingem terorismul de unii singuri. Suntem pregatiti sa stabilim orice fel de colaborare cu toate tarile ce impartasesc acest scop.”
Irakul a anuntat ca ar putea solicita in curand Rusiei sa efectueze raiduri aeriene impotriva Statului Islamic pe teritoriul sau si vrea ca Moscova sa isi asume un rol mai mare decat Statele Unite in razboiul impotriva grupului terorist iar Moscova a anuntat ca ar putea extinde operatiunile aeriene si deasupra Irakului, daca va primi o solicitare de la Bagdad.

