Din mai multe motive, Recep Tayyip Erdogan face aproape zilnic declaratii impotriva Greciei. Acelasi tipar este urmat si de demnitari turci de top, in timp ce analistii turci nu inceteaza sa vorbeasca despre - si sa prezinte(!) - modalitati de invadare a Greciei de catre trupele turcesti, scriu grecii de la IN, citati de Rador.
Chiar daca discutiile despre o posibila confruntare greco-turca dureaza de multi ani, cu o intensitate fluctuanta, este evident ca in prezent disputa a luat amploare, pe fondul invaziei rusesti in Ucraina - pentru multi neasteptata la inceput.
Ce se intampla? Ce vrea Erdogan si cat de mare este riscul unei confruntari militare cu Grecia?
Acestea sunt intrebarile puse de Michael Rubin in analiza sa pentru reteaua American Enterprise Institute.
Lista tarilor supuse agresiunii turcesti este lunga. Turcia tine sub ocupatie o treime din Cipru. Si-a folosit avioanele F-16 si fortele speciale impotriva armenilor.
Potrivit unor oficiali irakieni, Turcia a instalat 68 de avanposturi pe teritoriul Irakului - de la spatii mici la nivel de pluton pana la baze militare in toata regula. Fortele aeriene turcesti bombardeaza Irakul in fiecare noapte. Turcia „anihileaza” zone intregi din nordul Siriei.
In acest context, amenintarile tot mai intense ale presedintelui Recep Tayyip Erdogan la adresa Greciei ar trebui sa ne ingrijoreze. Intr-adevar, tensiunea dintre cei doi membri NATO nu este nimic nou si dateaza de decenii, de dinainte de actualul lider instabil al Turciei. Insa exista patru factori care fac ca actuala criza sa fie diferita.
In primul rand, Erdogan este un revansard. El urmareste sa revizuiasca - intotdeauna in favoarea Turciei - Tratatul de la Lausanne, vechi de un secol, care a stabilit granitele Turciei cu Grecia si Bulgaria.
El sustine in mod fals ca Grecia incalca acordurile de demilitarizare, in timp ce politicienii turci - inclusiv partenerul de coalitie al lui Erdogan si liderul partidului nationalist, Devlet Bahceli, dar si ministrul Apararii, Hulusi Akar, - sustin in continuare ca Turcia ar trebui sa detina toate insulele aflate la est de linia mediana din Marea Egee.
Turcia nu limiteaza aceasta atitudine provocatoare doar la prezentarea unor harti. Avioanele turcesti incalca in mod regulat spatiul aerian al insulelor grecesti, cum e cazul insulei Kastellorizo. Declaratiile Departamentului de Stat – care pastreaza echidistanta – inrautatesc lucrurile.
Mai simplu spus, Turcia incalca spatiul aerian grecesc si tine sub ocupatie o parte din teritoriul cipriot, si nu invers. Secretarul de Stat american Antony Blinken ar trebui sa spuna raspicat acest lucru. Relativizarea morala si minciunile nu reprezinta o baza pentru pace si dreptate.
In al doilea rand, economia Turciei se prabuseste. Erdogan a ajuns la putere in urma cu doua decenii pe un fond de nemultumire larg raspandita fata de inflatie, slabirea lirei turcesti si coruptia elitei conducatoare. Astazi, inflatia este de peste 80%, lira turceasca si-a pierdut peste 80% din valoare in ultimii cinci ani, iar Erdogan si familia sa au devenit miliardari.
Din moment ce presedintele turc guverneaza prin practici dictatoriale, dupa ce a reprimat, a bagat in inchisoare sau a marginalizat orice fel de voce de opozitie, el nu poate nega responsabilitatea ce ii revine pentru situatia dificila a Turciei.
In schimb, el cauta o criza pentru a distrage atentia. Ocuparea unor insule grecesti si provocarea Atenei pentru ca aceasta sa treaca la actiune ar fi diversiunea perfecta.
Aceeasi dinamica este valabila si acum, cand Turcia se indreapta spre alegeri. In cadrul Departamentului de Stat, exista o tendinta spre vise desarte: multi partizani ai relatiilor dintre SUA si Turcia recunosc cat de problematic poate fi Erdogan, dar spera ca alegatorii, obositi de excesele sale, il vor inlatura pur si simplu la alegerile de anul viitor. Ei folosesc aceasta speranta pentru a limita orice actiune care ar trage Turcia la raspundere.
Problema este insa ca ei presupun ca Erdogan - care s-a descris pe sine drept un slujitor al shariei si un imam al Istanbulului - va accepta vointa populara.
Realitatea este urmatoarea: daca Erdogan crede ca ar putea suferi o infrangere la urne cu o diferenta care ar face orice... interventie imposibila, atunci va declansa o criza si va declara o stare de urgenta nationala, folosind-o ca scuza pentru a evita alegerile. Pentru Erdogan, un razboi cu Grecia ar fi solutia perfecta.
In ultimul rand, administratia Biden a avut o abordare gresita. Chiar daca presedintele SUA si-a preluat mandatul afisand o rezistenta mai mare decat presedintii George W. Bush, Barack Obama sau Donald Trump la tentativele de seductie ale lui Erdogan, echipa sa a facut un pas semnificativ inapoi in ultimele luni, in special in ceea ce priveste vanzarea de F-16 catre Turcia.
Poate ca Biden si consilierul pentru Securitate Nationala Jake Sullivan au crezut ca acest lucru il va calma pe Erdogan dupa pierderea contractului pentru F-35 si va incuraja Turcia sa ajute Ucraina.
Dar a avut efectul opus: Erdogan a interpretat miscarea lui Biden atat ca o „unda verde” de a intensifica atacurile impotriva vecinilor sai, cat si ca un semnal ca Turcia ar putea cumpara rachete S-400 suplimentare de la Rusia fara a suferi consecinte.
Intre timp, Turcia face un joc dublu in Ucraina, ajutand Rusia sa scape de consecintele diplomatice si economice ale actiunilor sale.
Un razboi cu Grecia ar putea avea loc, nu din cauza unei greseli a Atenei, ci pentru ca Erdogan incearca cu disperare sa distraga atentia de la esec si faliment.
Intrebarile la care va trebui probabil sa raspunda administratia Biden in urmatorul an sunt ce se poate face pentru a descuraja agresivitatea Turciei, ce pot face Statele Unite pentru a ajuta Grecia sa combata mai bine dronele fara pilot, avioanele si rachetele Turciei si daca Statele Unite vor ramane inactive in cazul in care un membru NATO ataca un aliat loial, potrivit IN.