Nu doar experiența românească a guvernului Cioloș, dar și experiența descrisă de profesori de științe politice arată că o guvernare tehnocrată are un risc aparte, scrie o jurnalistă care trece în revistă numeroase studii. Riscul e cu atât mai mare, mai ales în contextul polarizării societății, cazul României de astăzi, scrie hotnews.ro

Impasul în care a ajuns negocierea pentru noul guvern a readus în discuție posibilitatea unui guvern tehnocrat. Numele cel mai des rostit în mediile politice apropiate Palatului Cotroceni este cel al Ancăi Dragu, actuala guvernatoare a Băncii Republicii Moldova. Dragu a fost președinte al Senatului din România și ministru de Finanțe în Guvernul Cioloș. 

„Tehnocrația, ca sistem de guvernare, neagă mecanismele democrației reprezentative și trece peste partidele politice”, susține jurnalista Ionela Gavrilă, într-un articol publicat în Contributors, în care autoarea citează numeroase studii.

Gavrilă spune că o serie extinsă de autori din științele politice au explicat de ce tehnocrația „nu are, în primul rând, un suport constituțional”. Potrivit acestora, „proiectul tehnocratic este anti-politic, anti-ideologic și anti-democratic”.

„Mai mult, opțiunea tehnocrată înlocuiește armonizarea intereselor societale diverse cu o formă de maximare a eficienței. Aplicând acest din urmă aspect la caracterul profund polarizator al societății românești din prezent, opțiunea tehnocrată nu pare să reprezinte o soluţie benefică”, sintetizează ziarista.

Există însă, descrie autoarea, o „altă categorie de autori îmbrățișează ideea că tehnocrația nu este decât o altă ideologie, dar una a apoliticului”.

Vineri, situația la zi a formării guvernului era în continuare neclară. Clar este blocajul. Nicușor Dan și Ilie Bolojan au agreat formula președinte – premier, partidele PSD, PNL, USR și UDMR sunt și ele de acord, dar nu se poate avansa din cauza neînțelegerii pe TVA. Nicușor Dan îl vrea plafonat, Ilie Bolojan optează pentru mărirea TVA de la 19% la 21%. 

Florin Roman: ”Principala promisiune a campaniei lui Nicușor Dan în campanie n-a fost TVA-ul, ci Ilie Bolojan”

Liderul PNL Florin Roman susține că e timpul ca președintele României să ia o decizie.

„Domnul Nicușor Dan și-a luat un angajament în campania electorală, că Ilie Bolojan va fi viitorul prim-ministru al României și eu cred că foarte mulți români au votat un tandem la ultimele alegeri prezidențiale, cel puțin în zona Ardealului, domnul Nicușor Dan a obținut foarte multe voturi, pentru că românii aveau un grad mare de așteptare de la un tandem Nicușor Dan-Ilie Bolojan”, a spus Florin Roman la Radio France International, citat de Mediafax.

„Deci din acest punct de vedere, eu cred că principala promisiune a președintelui Nicușor Dan în campania electorală, în cazul nenominalizării domnului Bolojan, va fi încălcată”, a mai spus liberalul.

Vineri, la ora 15, președintele României Nicușor Dan a anunțat că va face declarații de presă. Nu va fi o conferință, nu vor fi întrebări.