Președintele american a anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Este vorba despre 8 miliarde de dolari, dar și noi proiectile cu rază lungă de acțiune. Anunțul vine cu puțin timp înainte de întâlnirea lui Biden cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. La Adunarea Generală a ONU de la New York, Ucraina a acuzat Rusia că intenționează să bombardeze centralele nucleare rămase sub controlul Kievului. Zelenski a făcut declarația și a cerut sprijinul Occidentului pentru ca țara să reziste atacurilor.    

În fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, președintele Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că, în cadrul campaniei de teroare declanșate împotriva țării sale, intenționează să bombardeze centralele nucleare ucrainene.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Acum, că centrala nucleară din Zaporojie rămâne ocupată de forțele ruse, din păcate, există pericolul să provoace un incident nuclear. Aceasta este sursa principală de pericol radiologic în Europa, posibil în întreaga lume. De aceea, în formula de pace pe care am prezentat-o, primul punct este legat de siguranța nucleară. În Ucraina știm exact cu ce ne confruntăm.”

Președintele Poloniei a declarat că ar fi nevoie de o intervenție imediată a Occidentului dacă amenințarea se adeverește.

Andrzej DUDA, PREȘEDINTELE POLONIEI: „În ultimii doi ani și jumătate am asistat la agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei vecine. Această agresiune neprovocată destabilizează regiunea și reprezintă o amenințare directă la adresa ordinii și securității globale.”

În paralel, Rusia se pregătește să își modifice doctrina nucleară - cea care stabilește când și cum vrea Moscova să folosească armele nucleare pentru a se apăra.

Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI RUSE: „Versiunea revizuită a documentului ia în considerare o agresiune împotriva Rusiei din partea oricărui stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, ca fiind un atac comun asupra Federației Ruse.”

Președintele Vladimir Putin a prezentat schimbările în fața Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Țara vizată, înainte de toate, este Ucraina, iar modificările vin pe fondul discuțiilor despre oportunitatea atacării unor ținte aflate pe teritoriul Rusiei cu arme occidentale.

Între timp, la New York, zeci de țări, în frunte cu Statele Unite, și-au luat angajamentul de a susține Ucraina în munca de reconstrucție care va urma războiului.

Joe BIDEN, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Astăzi le arătăm ucrainenilor că nu sunt singuri. Nu sunteți singuri în această luptă. Nu sunteți singuri în munca de reconstrucție care urmează. Poporul ucrainean a luptat și a murit pentru a obține un viitor liber și independent. Domnule președinte, cu toții suntem alături de dumneavoastră.”

Uniunea Europeană a promis deja că va pune la dispoziție până la 35 de miliarde de euro, bani din dobânzile activelor rusești blocate de Uniune. Tot astăzi Joe Biden a anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Astfel, Kievul va primi aproape 8 miliarde de dolari și noi proiectile cu rază lungă de acțiune. Anunțul a fost făcut înainte de întâlnirea cu Volodimir Zelenski, la Casa Albă, unde liderul ucrainean urmează să își prezinte planul de pace. CITIT!!!

Ursula VON DER LEYEN, PREȘEDINTELE COMISIEI EUROPENE: „Pacea nu este doar absența războiului. Pacea este o soluție care face războiul imposibil și inutil. Trebuie să punem Ucraina în situația de a negocia o astfel de pace.”