Alegerile de la jumătatea mandatului pun presiune pe administrația Trump. Popularitatea președintelui a ajuns la un nivel foarte scăzut, iar majoritatea americanilor sunt nemulțumiți de situația economică. Cu două săptămâni înainte de alegeri, mii de oameni au protestat în mai multe state americane, criticând politicile lui Trump și concentrarea puterii la Casa Albă.

De la înălțime, străzile și piețele par acoperite de un ocean de oameni. Pancarte ridicate deasupra mulțimii, steaguri și scandări au dat tonul manifestațiilor organizate în mai multe orașe americane. Mesajul a fost același „Fără regi”. Protestatarii au contestat politicile lui Donald Trump și au transmis că puterea nu trebuie concentrată în mâinile unui singur om.

Manifestațiile au ajuns inclusiv în capitala Washington, unde oamenii s-au adunat în apropierea Memorialului Lincoln, iar alții au mărșăluit pe podul Memorial. (de scos) De această dată, organizatorii au pus accent pe participarea la urne și pe mobilizarea alegătorilor înaintea scrutinului de la jumătatea mandatului.

Alegerile din 3 noiembrie vor decide componența Congresului american și raportul de forțe dintre republicani și democrați. Popularitatea lui Donald Trump a scăzut la 33%, iar democrații au un avans de până la 13 puncte procentuale în unele sondaje. Dacă vor obține majoritatea, aceștia ar putea bloca o parte din agenda președintelui.